ARCHAEOLOGICAL PROFESSIONAL ASSOCIATION - ROMANIA
ROMANIAN JOURNAL of ARCHAEOLOGY
 
OBSERVAȚII ASUPRA CIMITIRULUI DIN EPOCA BRONZULUI DE LA PIETROASA MICĂ1
Ion MOTZOI-CHICIDEANU
English version

Publicat în anul 1981, cimitirul aparținând culturii Monteoru, de la Pietroasa Mică, jud. Buzău, a fost cercetat prin săpături de salvare în anii 1976-1978, fiind descoperite 62 de morminte de inhumație și două de incinerație, la care se adaugă mai multe complexe, din care 4 sunt ilustrate și notate pe plan cu siglele A-D2. Până la data apariției studiului respectiv mai fuseseră publicate, pentru etapele mijlocii și târzii ale culturii, doar cimitirele de la Poiana3, Balintești-Cioinagi4, Căbești5, Săbăoani6, și două posibile morminte, probabil de incinerație, descoperite la Tinosu7. Necropola de la Pietroasa Mică completa, astfel, în chip fericit, cunoștiințele privind descoperirile funerare și nu numai, ale culturii Monteoru, mai cu seamă pentru aria sa munteană8. Prin numărul destul de mare de înmormântări, ca și prin inventarele funerare relativ variate, cimitirul prezintă și astăzi o importanță anume pentru studiul culturii Monteoru în special și pentru cunoașterea etapelor mai târzii ale epocii bronzului de la nord de Dunăre, în general (Fig. 1).
Necropola este situată pe un platou de pe dealul Dogaru, la NV de satul Pietroasa Mică. În apropiere, pe locul numit "Coasta rusului", au mai fost identificate o așezare și alte două cimitire, aparținând, ca și necropola cercetată, culturii Monteoru (Fig. 2). Platoul unde s-au defășurat cercetările arheologice fusese afectat de eroziunea naturală, care a dus la distrugerea unor morminte către marginea răsăriteană, marcată astăzi de ravina torentului Urgoaia. Spre nord, săpăturile nu au putut fi extinse dincolo de marginea rezervației silvice a ocolului Pietroasele, autorul fiind de părere că, în acea parte, "este puțin probabil să fi fost mai mult de 5-6 morminte"9. Spre vest cercetările întreprinse par a fi atins limita înmormântărilor, dar spre sud se pare că cimitirul a fost mai mare, după cum o dovedește descoperirea fortuită a două morminte (M.55 și 64) mai departe de marginea săpăturilor (Fig.3). Astăzi este însă aproape imposibil de apreciat întinderea inițială a necropolei, și, deci, numărul total de morminte. Dar judecând după numărul mare de înmormântări al altor necropole monteorene cercetate până astăzi10, se poate considera, eventual, că cele 64 de înmormântări reprezintă sub jumătate din numărul total.
Studiul înmormântărilor de la Pietroasa Mică i-a oferit autorului, în continuarea unor preocupări mai vechi11, prilejul unei discuții mai ample asupra etapelor finale ale culturii Monteoru. Pe baza analizei elementelor de rit și ritual funerar, a ceramicii, pieselor de port și a armelor, A. Oancea a propus o stratigrafie orizontală a cimitirului în trei orizonturi succesive, notate I-III. În viziunea autorului, orizontul I, cu 25 de morminte, se caracterizează prin utilizarea proporțională a amforelor, cănilor, ceștilor și pixidelor cu ornamente incizate, cu forme apropiate fazelor M.Ia-IIa și absența vaselor etajate, unitatea ritului funerar și elemente de ritual asemănătoare continuând practicile din etapele anterioare, bogăția și varietatea inventarului funerar, marcate de prezența în proporție ridicată a pieselor de port din aur, a inelelor de buclă, a cochiliilor de melci, ca și prin proporția egală în ceea ce privește prezența perlelor din chihlimbar și a pandantivelor semilunare; orizontul II, cu 23 de morminte, se distinge prin dispariția amforelor și a cănilor, utilizarea ceștilor și pixidelor, acum decorate cu caneluri, continuând odată cu apariția vaselor etajate, în inventare preponderente fiind acum ceștile, inventare mai sărace cu un număr redus al inelelor de buclă B și C și apariția variantei târzii a celor de tip C, prezența pumnalelor cu limbă la mâner, apariția "mormintelor de războinici" și a celor de incinerație, numărul crescut al mormintelor fără inventar sau doar cu o singură piesă, ca și prin abandonarea zonei sudice a necropolei; în sfârșit, orizontul III, cu 15 morminte, se caracterizează prin generalizarea inhumației, poziția chircită puternic "în pachet", cu orientare predilectă în sectorul estic, folosirea aproape exclusivă a ceștilor, concomitent cu "degradarea evidentă a unor forme ceramice și simplificarea decorului", dispariția pieselor de port, cu excepția unui buton, gruparea mormintelor în zona de nord-vest. După A. Oancea necropola a evoluat spațial de la est la vest12. Un argument de stratigrafie verticală, citat de autor, în sprijinul cronologiei propuse, îl constituie raportul dintre un complex ce conține un vas etajat și M. 53, care aparține orizontului I de înmormântări13. Încercând să plaseze într-un cadru cronologic mai larg evoluția cimitirului de la Pietroasa Mică, autorul citat propunea, bazându-se în bună măsură pe încheierile prezentate cu un alt prilej14, pentru a doua jumătate a bronzului mijlociu și pentru bronzul târziu din spațiul carpato-dunărean, o schemă cronologică structurată pe patru orizonturi succesive (I-IV), plasate între secolele XIV-XII a. Chr. Ideea centrală a schemei cronologice avansate este aceea a unei restrângeri treptate a ariei Monteoru, în fața unei pătrunderi de origine răsăriteană pe care o distingea sub denumirea de "aspectul cultural Petrișoru-Racovițeni". În viziunea lui A. Oancea, cultura Monteoru își încetează existența la finele bronzului mijlociu (orizontul III = a doua jumătate a sec.XIV-începutul sec.XIII a. Chr.), odată cu faza M.IIb-Balintești, fiind apoi înlocuită de noul aspect cultural, pe care credea că îl poate identifica în Transilvania de sud-est, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, în primele decenii ale sec. XIII și începutul sec. XII a. Chr. (= orizontul IV). Cele trei orizonturi pe care le distingea în cadrul cimitirului de la Pietroasa Mică, erau considerate tot atâtea subfaze ale etapei M.IIb-Balintești (Monteoru III, după A. Oancea), ilustrând tocmai pătrunderea treptată a elementelor răsăritene în cadrul comunităților monteorene, pătrundere care a dus la "consacrarea unui nou mod de viață caracteristic populațiilor orientale"15.
Dacă schema evolutivă și cronologică schițată de A. Oancea a primit imediat o replică din partea unor specialiști, care au contestat realitatea "aspectului cultural Petrișoru-Racovițeni"16, în vreme ce alții i-au preluat fără rezerve concluziile17, nu tot așa au stat lucrurile în ceea ce privește cronologia internă a cimitirului de la Pietroasa Mică sau corecțiile propuse de același autor pentru etapele finale ale culturii Monteoru, acestea rămânând până astăzi practic fără ecou.
Analiza cimitirului făcută de A. Oancea nu mi se pare convingătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rând tipologia amenajărilor funerare este defectuoasă18. Este evident că tipurile b1, b2, b5 și b6, stabilite de autor, pot fi grupate într-o singură categorie, cea cu ring și pietre, diferențele "stabilite" de A. Oancea datorându-se eroziunii sau altor factori ce au deranjat mormintele, cum bine se poate observa din comparația dintre ringurile mormintelor 5, 23, 24, 5219 și "construcțiile în formă de arc de cerc" de la mormintele 1 și 2520. Astfel amenajările exterioare pot fi grupate în două categorii distincte, cea a ringurilor și movilelor din pietre și cea a grupurilor de pietre, cu rezerva că deranjamentele petrecute de-a lungul timpului să fi schimbat mult aspectul exterior și al celorlalte înmormântări. Același lucru se poate spune și despre amenajările interioare ale gropilor, în sensul că tipurile a1-a4 constituie un singur grup caracterizat prin căptușirea gropilor, cel de al doilea fiind caracterizat doar prin prezența simplă a pietrelor în morminte.
Și în ceea ce privește modul în care a fost stabilită poziția chircită moderat sau accentuat și cartarea corespunzătoare21, se pot face câteva observații. Astfel dintre mormintele "orizontului I" caracterizat prin chircirea moderată a scheletelor, șase sunt deranjate (M. 16, 36, 47, 49, 53-54), iar pentru alte două (M. 2 și 52) poziția femurelor și a tibiilor pare să reflecte mai degrabă o chircire accentuată. Dintre mormintele "orizontului II", caracterizat prin schelete chircite accentuat, cinci sunt deranjate (M. 14, 17, 32, 42, 45, în cazul M.17 fiind descoperit doar craniul!22), într-un caz (M. 39) nu dispunem nici de descrierea poziției și nici de plan23, două schelete (M. 34 și 38) sunt chircite moderat, iar alte două (M. 40 și 46), după poziția picioarelor, ar putea fi considerate ca fiind chircite "pachet". Cred, totodată, că ar fi fost binevenite unele precizări privind conexiunea anatomică a scheletelor chircite "pachet", căci în lipsa acesteia s-ar deschide posibilitatea ca acest mod de dispunere a cadavrelor să ascundă de fapt reînhumări.
Nici tipologia formelor ceramice nu este convingătoare24. În primul rând trebuie subliniat faptul că starea fragmentară a multor vase nu a permis decât o reconstituire, adesea ipotetică25, a recipientelor, ceea ce obligă din capul locului la rezerve. Amfora - vasul de ofrandă/ Spendegefäß -, prezentă în 13 morminte de la Pietroasa Mică, în bună parte este documentată prin cioburi, iar din cele 5 exemplare întregi sau reconstituite grafic, patru sunt atribuite tipului I, și doar un singur exemplar (cel din M. 2 ) unui tip particular, neetajat. În ceea ce privește vasul etajat, atrag atenția că unul din vasele de la Tinosu26, citate de Oancea27, este de fapt un askos cu trei torți. Foarte probabil tot de la un askos provine de altfel și un fragment ceramic descoperit în M. 53 și considerat de A. Oancea ca provenind de la un vas etajat28. Pixidele, o altă formă frecventă, au fost împărțite în trei tipuri principale IIIa, IIIb, IIIc, din care tipul IIIb în 3 variante. Atrag atenția că, spre deosebire de tipul IIIa, documentat în 8 cazuri, varianta IIIb3 este reprezentată doar în două, iar celelalte fiecare doar o singură dată. Și pentru căni una din cele două variante (IVa) este reprezentată doar printr-un singur exemplar. Tipologia ceștilor este stabilită pe prea multe piese fragmentare, sau chiar cioburi29 pentru a putea fi luată în seamă așa cum o prezintă A. Oancea. Unele aprecieri ale autorului privind ceramica din cimitirele monteorene sunt neîntemeiate. Astfel ceștile cu două torți supraînălțate, pe care autorul menționat le consideră ca dispărute la finele culturii Monteoru, sunt cunoscute în cimitirele de la Balintești-Cioinagi30, Căbești31 sau Săbăoani32, în aria moldoveană a culturii, dar și la câțiva kilometri de Pietroasa Mică, într-un mormânt Monteoru târziu, descoperit la Năeni33. Vasele askoi sunt și ele cunoscute în etapele târzii cum este, de pildă, cel de la Tinosu34, un altul întreg și fragmente de la altele descoperite în același mormânt de la Năeni35, dar și la Pietroasa Mică în mormântul 5336. Situația mormântului 53, considerat de A. Oancea ca "deranjat" de un complex mai târziu, nu este deloc convingătoare în sensul unui raport stratigrafic între două complexe diferite. Din descrierea din catalog reiese că foarte aproape de schelet, în spatele craniului, au fost descoperite un număr mare de cioburi, aparținând mai multor tipuri de vase, unele de "factură Monteoru II.b-Balintești", printre ele găsindu-se și numeroase bucăți de vatră și chirpic. Prezența acestor din urmă materiale l-a determinat pe A. Oancea să "considere" că este vorba de un complex ulterior înmormântării37. Planul mormântului nu este clar, iar de un profil stratigrafic al raportului dintre cele două presupuse complexe diferite nu dispunem. Dar pe baza situației de la Năeni, unde în umplutura mormântului s-au găsit nenumărate cioburi, bucăți masive de chirpic și resturi de vatră, într-o situație cât se poate de clară38, nu văd de ce și la Pietroasa Mică nu ar fi vorba de același comportament funerar în cazul mormântului 53.
Și pentru piesele de port, multe din variantele stabilite39 sunt documentate doar prin apariții singulare cum este cazul variantelor Ic și Id1 pentru butoni sau IVb1 și IVb2 pentru brățări. Pentru inelele de buclă, A. Oancea a folosit categoriile principale stabilite mai de mult de către Eugenia Zaharia40. O atenție aparte este acordată variantelor tipului C, din care una, nou apărută, este reprezentată, așa cum ne-a obișnuit deja autorul, doar printr-un singur exemplar. Unul din elementele de rezistență ale construcției lui A. Oancea, tipologia inelelor de buclă, cele mai numeroase piese de port descoperite în cimitir, se sprijină însă într-o măsură prea mare pe alte descoperiri ale culturii Monteoru doar menționate, al căror conținut integral așteaptă încă să fie publicat41. Cât privește "armele", la Pietroasa Mică dispunem doar de un singur pumnal cu peduncul și limbă la mâner, din M. 43, celălalt, din M. 37, fiind de fapt doar un fragment de bronz lung de 1,6 cm și lat de 5 mm42, care, doar cu foarte multă bunăvoință, poate fi considerat o "armă" !
Tipologia formelor ceramice și a unor piese de port, cu tipuri sau variante documentate prin cazuri singulare, nu este câtuși de puțin relevantă, căci, așa cum se spune în statistică, ceea ce se întâmplă o dată, nu se întâmplă niciodată! În consecință, încercarea de stratigrafiere orizontală a cimitirului și periodizarea acestuia propuse de A. Oancea își pierd din substanță, fiind necesară o reexaminare a necropolei, pentru precizarea poziției sale în cadrul a ceea ce se știe astăzi despre cultura Monteoru.
Resturile osteologice de la Pietroasa Mică au fost studiate antropologic, ceea ce constituie un element important pentru analiza cimitirului43. Trebuie subliniat faptul că între rezultatele publicate și folosite de A. Oancea în 1981 și rezultatul analizei publicat în 1992 există diferențe care afectează aprecierile asupra necropolei. Din cele 62 de morminte de inhumație, cu 63 de schelete, mai mult de jumătate au aparținut unor bărbați (33 = 53.23%), cele de femei nu depășesc o treime (18 = 29.03%), iar cele de copii sunt cele mai puțin numeroase (11 = 17.74%). Cele două morminte de incinerație au aparținut unor copii, procentajele modificându-se puțin (bărbați = 51.57 %, femei = 28.12 %, copii = 20.31 %)44. Mormântul 50, nu a conținut decât "un molar inferior uman"după cum reiese din catalog, fiind socotit, pe această bază, drept "un mormânt de tip particular"45. Ținând cont de determinările antropologice se observă imediat că cele trei "orizonturi" nu sunt echilibrate câtuși de puțin, din punctul de vedere al grupelor de vârstă și sex. Astfel atât din tabelul general al determinărilor pe grupe de sex și vârstă, după orizonturile lui A. Oancea,


Fig.4 - Repartiția înmormântărilor de la Pietroasa Mică după grupele de sex și vârstă, stabilite de Laurenția Georgescu și orizonturile stabilite de A. Oancea.

ca și din cartarea corespunzătoare pe plan, reiese că pentru "orizontul III" lipsesc înmormântările de femei46, cele de copii fiind și ele relativ puține (Fig. 5). Este evident că o astfel de realitate nu putea exista, foarte probabil, grupul mormintelor de bărbați inhumați în poziție chircită accentuată (pachet) nereprezentând neapărat o grupă cronologică ci, mai degrabă, un grup caracterizat printr-un comportament funerar aparte47. Către aceași concluzie duce și analiza orientărilor scheletelor descoperite în cimitir. Diagrama publicată de A. Oancea48, fiind generală, nu a putut scoate în evidență diferențele în funcție de sex și vârstă. Pentru mormintele de bărbați se disting 2 grupuri principale de orientare. Primul, cu orientarea predilectă în sectorul ENE, corespunde mormintelor din așa zisul "orizont III", cel de al doilea, cu orientarea predilectă în sectorul VNV, poate fi împărțit în două subgrupe, una, mai numeroasă, cu orientarea predilectă spre W, iar cea de a doua cu scheletele dispuse cu capul către NV (Fig. 6). Dispunerea scheletelor feminine se aseamănă foarte mult cu cea a bărbaților, existând și în acest caz cele două subgrupe orientate către V, în aceiași proporție numerică ca și pentru înmormântările masculine, lipsind însă grupul cu orientare predilectă spre ENE (Fig. 7). Pentru cele 11 morminte de copii, la care s-a putut stabili modul de dispunere al scheletului, există o împărțire în 3 grupe de orientare, asemănătoare cu cea a bărbaților (Fig. 8). Diferențele sunt date de lipsa mormintelor orientate în spre NNV, și prin doar două morminte ce aparțin grupei de orientare în sectorul răsăritean. Subliniez faptul că M.58, de vârstă Infans II, a fost determinat ca fiind de sex masculin49. După cum reiese din determinarea antropologică, orientarea cadavrelor cu capul spre NE și poziția accentuat chircită - în "pachet" -, par să fi fost obiceiuri mortuare rezervate în special bărbaților. Privind din acest punct de vedere se pare că la Pietroasa Mică ne găsim în fața unei comunități separate pe grupuri cu coduri rituale diferite, cu expresii funerare corespunzătoare. Această constatare este întărită chiar de observația lui A. Oancea, conform căreia mormintele orientate către NNV au gropi mai adânci, decât grupul celor dispuse spre VNV, sau al celor orientate în sectorul NE50. Faptul că mormintele cu schelete dispuse "în pachet" și orientate predilect către NE, se găsesc la marginea apuseană a cimitirului poate indica faptul că acestui grup cu propriile sale obiceiuri mortuare i s-a rezervat ca atare un anume cartier al spațiului funerar. Acest lucru nu poate fi însă probat, dat fiind că cimitirul nu a fost complet cercetat. O situație oarecum similară pare să fie la Cândești, unde, în cadrul înmormântărilor din fazele M.Ic3-Ic2, există un grup de morminte care se disting prin gropi cu catacombă dar și prin orientarea scheletelor predilect către ENE, E, ESE și SE, grup care se află în zona limitrofă a necropolei51. Câteva dintre mormintele situate în zona de nord-vest a cimitirului de la Pietroasa Mică au ringuri din pietre, tip de amenajare funerară exterioară care se întâlnește și în partea centrală, lipsind în zona sudică. În zona de nord-vest, respectiv sectorul considerat de A. Oancea drept "orizontul III", obiceiul căptușirii gropilor funerare cu pietre, așa numitele "semiciste", se întâlnește doar în cazul M. 22, această amenajare interioară fiind ceva mai frecventă în partea centrală și prezentă, într-un singur caz - M.52, și în cea sudică . Nici una dintre aceste amenajări funerare, exterioare sau interioare, nu pare să fie apanajul exclusiv al vreunei grupe de sex sau vârstă. Trebuie însă subliniat că datorită stării de conservare destul de precare a multor morminte, înregistrarea exactă a unui tip sau altul de amenajări funerare nu a putut fi făcută, cartarea acestor înmormântări fiind ca atare incompletă (Fig. 9). Cred că există suficiente temeiuri să socotim că grupul respectiv de morminte de la Pietroasa Mică, exclusiv masculine, nu mai poate fi considerat ca reprezentând un "orizont" cronologic de înmormântări, în acest sens trebuind respinsă și ideea unei neapărate evoluții lineare a cimitirului de la est spre vest și nord-vest52.
Cimitirul de la Balintești-Cioinagi53 (cu 34 morminte de inhumație și 4 de incinerație) (Fig. 10), situat la marginea sudică a Platoului Central moldovenesc, prezintă câteva caracteristici care-l deosebesc de necropola de la Pietroasa Mică cu care a fost sincronizat de către A. Oancea. Din punctul de vedere al ritualului la Balintești-Cioinagi se deosebesc două grupe de înmormântări - una cu scheletele așezate pe dreapta (13) și alta cu scheletele depuse pe stânga (20). Pentru grupul scheletelor depuse pe dreapta orientarea este exclusiv în sectorul NV, dar pentru cele pe stânga, în afara unui grup numeros orientat predilect tot către NV, mai există câteva morminte cu scheletele așezate cu capul spre E (2), S (3) sau SV (1)54 (Fig. 11). Nu au fost descoperite amenajări funerare de genul celor de la Pietroasa Mică. În ceea ce privește poziția, în catalog se menționează pentru M.16 și 17 chircirea accentuată55, dar din planurile individuale se poate, eventual, aprecia același mod de dispunere și pentru scheletele din M. 20 și 3356. Mormintele 16-17 și 20 sunt orientate către NNV, iar 33 către est. Fiind prea puține aceste morminte nu par a constitui o grupare distinctă, chiar dacă M.16, 17 și 33 se află în colțul de N al săpăturii.O caracteristică a inventarelor pare să o constituie lipsa amforelor57, dar trebuie ținut cont de faptul că, în mod evident, cimitirul nu a fost cercetat exhaustiv, posibilitatea apariției acestei forme ceramice și în aria moldovenească a culturii Monteoru în cadrul etapei Balintești-Gârbovăț, nefiind exclusă dacă se au în vedere descoperirile de la Pufești58 sau, de ce nu, și cele din Muntenia, de la Năeni-Zănoaga59. Foarte importante sunt însă elementele de factură Noua, care lipsesc la Pietroasa Mică.
Doar puțin menționat la vreme publicării necropolei de la Pietroasa Mică, Cimitirul 4 de la Sărata Monteoru, cu cele 146 de înmormântări ale sale60 (Fig. 12), chiar dacă anterior etapei M.IIb, prezintă o anume importanță pentru discuția de față. Nici acest cimitir, cu morminte exclusiv de inhumație, nu a putut fi cercetat în întregime61. În ceea ce privește amenajările funerare există unele morminte cu pietre în groapă, ca și unele cu gropi cu catacombă62, acest din urmă fapt fiind explicat prin aceea că, gropile mormintelor fiind săpate în pantă, s-a procedat în acest fel pentru consolidarea lor63. Cimitirul a fost analizat antropologic64, dar rezultatele sunt, în anumită măsură, contestate65. Din cartarea mormintelor pe grupe de sex și vârstă66 (Fig. 13) nu reiese nici un fel de grupare pe aceste criterii. Scheletele se găsesc dispuse pe dreapta sau pe stânga, cu câteva cazuri de abateri67. În ceea ce privește orientarea mormintelor68, pentru cele 24 de morminte de bărbați, la care acest lucru a putut fi precizat, se disting două grupe principale dispuse bipolar, din care una cu orientarea predilectă către NE-E, iar cealaltă către SV-V, ambele grupe putând fi împărțite în câte două subgrupe, cu orientare predilectă către NE sau E și, respectiv, către V și SV (Fig. 14). Cele 25 de morminte de femei pentru care s-a putut stabili orientarea, se împart iarăși în două grupe principale cu orientare bipolară, primul predilect către ENE-E, iar al doilea către SV-V (Fig. 15). Dispunerea pe dreapta sau pe stânga pare legată de grupele de sex, în sensul preferinței pentru așezarea pe stânga la femei și, respectiv, pe dreapta la bărbați69. Aș mai remarca, în plus, doar că mormintele dispuse pe dreapta, indiferent de sex, sunt așezate predilect cu capul în sectorul apusean. În afara scheletelor chircite moderat există și 61 de înmormântări (41.78%) cu scheletele chircite accentuat, în "pachet". Dintre acestea 12 sunt morminte de bărbați, 11 de femei, 9 de adulți al căror sex nu a fost determinat, iar alte 29 sunt morminte de copii. 36 dintre aceste schelete sunt așezate pe partea stângă, 23 pe partea dreaptă, într-un caz poziția nu a fost stabilită precis, iar un schelet de copil (M.54b) se găsea în decubit dorsal. Cartarea acestor morminte nu a pus nici în acest caz în evidență grupuri, eventual se poate remarca doar că înmormântările cu schelete chircite accentuat se află în partea centrală a cimitirului (Fig. 16), dar cum acesta nu a fost săpat integral, observația are un caracter limitat. Dacă distribuția acestor morminte în cadrul cimitirului nu oferă elemente speciale, studiul orientărilor acestora permite distingerea unor grupuri destul de bine precizate. Astfel mormintele cu schelete chicite accentuat și așezate pe dreapta se împart în două grupe principale dintre care una cu orientarea predilectă către NE, iar cealaltă cu orientarea predilectă spre SV, după același principiu al dispunerii bipolare general pentru întreaga necropolă. La fel, mormintele cu schelete "pachet", așezate pe stânga, se împart și ele în două grupuri din care primul este orientat predominant către E, iar al doilea, invers simetric, predominant spre V. Din diagramă reise totodată și echilibrul numeric al grupurilor de orientări, chiar dacă eșantionul nu este prea mare (Fig. 17). O distincție pe grupe de sex și vârstă este mai dificil de făcut, căci grupul copiilor fiind cel mai numeros, eșantioanele pentru mormintele masculine și feminine sunt reduse corespunzător. Comparația cu diagramele orientărilor pentru toate mormintele de bărbați și femei din Cimitirul 4 de la Sărata Monteoru, arată clar că cei înmormântați în "pachet" nu au constituit un grup distinct de restul comunității, ei încadrându-se, cel puțin din acest punct de vedere, în obiceiurile mortuare generale. Mai trebuie remarcat că pentru mormintele "pachet" din grupul cu scheletele dispuse cu capul spre V, cele așezate pe stânga "privesc", aproximativ, spre N, iar cele așezate pe dreapta către S, în vreme ce pentru grupul cu scheletele dispuse cu capul către E, cele așezate pe stânga au "privirea" către S, iar cele pe dreapta către N. Din studiul statistico-combinatoriu al mormintelor de femei și de bărbați se pot desprinde observații asemănătoare70. Pentru înmormântările feminine, după poziția pe dreapta sau pe stânga, se disting două grupuri, în ambele existând și varianta dispunerii scheletelor "în pachet". Elementul comun de inventar îl constituie inelul de buclă, pentru grupul cu scheletele pe dreapta singurul caz cu altă piesă de inventar fiind M.125, la care s-a găsit un buton. Pentru grupul cu cadavrele dispuse pe stânga există trei morminte (M.35a, 40 și 133) cu inventare mai "bogate" cuprinzând, în afara inelelor de buclă din bronz, spirale din bronz, perle din chihlimbar și din pastă sticloasă și, la M.35a, un Lockenring din aur. Se poate observa cu ușurință că inventarele mai reprezentative sunt caracteristice acelor morminte în care scheletele au fost chircite accentuat, "în pachet" (Fig. 18/A). Înmormântările de bărbați, mult mai "sărace", pot fi separate pe aceleași două grupări, aproape identice cu cele feminine (Fig. 18/B). Înmormântările cu piese de port, susceptibile deci unei analize statistice, sunt puține, eșantionul având astfel o valoare redusă. Totuși se pare că membrii comunității care au folosit Cimitirul 4 de la Sărata Monteoru erau împărțiți în 2/4 segmente, în relație cu grupa de sex și având obiceiuri funerare, în ceea ce privește dispunerea morților, simetric opuse, grupurile de morminte cu schelete chircite accentuat fiind mai expresive arheologic, reflectând, eventual, diferențieri de rang. Aceasta pare a fi o caracteristică a necropolei, așa cum reiese și din studiul dispunerii morților. În stadiul actual al cercetărilor, mai exact în lipsa unui număr suficient de mare de morminte duble, este greu de avansat o ipoteză privind relațiile dintre aceste grupuri. Dintre cele 5 înmormântări duble, în cazurile M.8a-b, 9a-b și 35a-b, toate de adult + copil, regula pare să fie aceea a dispunerii ambelor cadavre cu capul în aceiași direcție, dar fiecare pe altă parte, deci "privindu-se față-n față", în cazul M.54a-b, adult + copil, ambele schelete zac pe dreapta, dar cu capetele în direcții opuse, rezultând însă tot o "privire față-n față", iar în cazul M.115a-b, adult + adult, ambele schelete sunt așezate pe dreapta, cu capul către SSV 235°, "privind" în aceiași direcție. Inventarul ceramic poate fi socotit ca monoton, fiind reprezentat prin ceașca cu gură oblică și o toartă trasă din margine și supraînălțată (21 de cazuri), cu mai multe variante, ceașca cu două torți trase din buză și supraînălțate - kantharos - (7 cazuri), ceașca cu o toartă sub buză (4 cazuri)71, un castron cu o toartă și unul cu două și o ceașcă cu gură dublă (Fig. 19). O altă caracteristică a cimitirului este lipsa amforelor și a pixidelor, explicată, pe bună dreptate, prin considerente de ordin ritual72. Din M.2, descoperit în cursul săpăturilor din 1926, provine și o ceașcă cu corpul etajat, cu o toartă așezată sub buză73.
Foarte asemănător cu necropola de la Balintești-Cioinagi, mai ales în privința inventarelor, cimitirul de la Săbăoani este constituit din 14 morminte de inhumație și două de incinerație. Cimitirul nu a fost săpat în întregime, suprafața lui fiind probabil cu mult mai mare, cum o indică, foarte clar, descoperirea unuia din cele două morminte de incinerație la circa 500 m sud de zona săpată74. Foarte important mi se pare faptul că cele 14 morminte erau dispuse în două grupuri situate la 40 m distanță unul de altul, fiecare cu câte 7 înmormântări. Între cele două grupuri există diferențe notabile. Astfel, inventare ceramice au fost găsite doar în mormintele primului grup. Între scheletele grupului al doilea 4 sunt chircite accentuat, deasemeni, tot în acest grup se întâlnesc "întretăieri" de morminte, înmormântările primului grup fiind dispuse la distanțe mai mari. Cele două morminte de incinerație au fost descoperite separate de cele de inhumație. Cinci dintre schelete au fost așezate pe partea dreaptă chircite moderat, iar unul - M.13 -, în "pachet". Dintre celelalte 7 schelete dispuse pe stânga, 3 sunt chircite accentuat în "pachet", pentru un mormânt, distrus, neputându-se stabili poziția. Toate cele trei morminte cu schelete chircite accentuat (M.9-11) aparțin grupului al doilea75. Și în cazul "micului" cimitir de la Săbăoani studiul orientărilor76 pune în evidență două grupe distincte: cea a scheletelor așezate pe stânga și orientate predilect către V-NNV și grupa celor dispuse pe dreapta cu orientări precumpănitor către NE-ESE (Fig. 20), putându-se observa că în acest fel, pentru ambele grupuri, morții "se priveau față-față".
Ar fi fost utilă o privire amănunțită și asupra cimitirului de la Căbești77. Dar datorită modului în care a fost publicat, suntem siliți, din păcate, să îl lăsăm deoparte, notând doar asemănarea materialului ceramic cu olăria necropolei dela Balintești-Cioinagi, ceea ce îi asigură contemporaneitatea cu aceasta din urmă.
Mormintele cu schelete chircite accentuat, cu o orientare precumpănitor în sectorul NE, au fost considerate de A. Oancea ca o trăsătură nou apărută, specifică ultimului orizont de înmormântări de la Pietroasa Mică. Dar prezența unor astfel de morminte, destul de numeroase, la Sărata Monteoru în Cimitirul 4, dar și în micul Cimitir 378, ambele anterioare necropolei de la Pietroasa Mică, arată că obiceiul chircirii accentuate a cadavrelor este mai vechi.Totodată, mormintele cu schelete chircite accentuat de la Balintești-Cioinagi și Săbăoani extind aria acestei practici către est și nord. Faptul că toate mormintele cu schelete dispuse "pachet" descoperite la Pietroasa Mică sunt de bărbați se poate explica și prin aceea că cimitirul nu a fost săpat în întregime. Este clar că nu se mai poate accepta, în aceste circumstanțe, "orizontul III de înmormântări" de la Pietroasa Mică și, prin aceasta, nici schema de evoluție internă a necropolei așa cum a fost propusă.
Dar nu numai din aceste considerente orizonturile de înmormântări stabilite de A. Oancea nu sunt acceptabile. Unele dintre caracteristicile acestor orizonturi, așa cum sunt ele precizate de autorul menționat, sunt atenuate, nu doar prin tipologia greșită a materialului, așa cum am arătat, dar și prin prin friabilitatea lor proprie. Este cazul "apariției mormintelor de războinici" și "numărul crescut al mormintelor fără inventar", criterii care, după A. Oancea, definesc orizontul II. Am văzut deja că arsenalul "războincilor" constă dintr-un mic pumnal, de fapt o biată custură, și o bucățică de tablă79, iar în ceea ce privește modul în care a stabilit autorul că unele morminte fără inventar aparțin unui orizont sau altuia, mărturisesc că îmi scapă... Am văzut că nici argumentul, "stratigrafic", al întretăierii dintre "complexul târziu" și M.53 nu poate convinge.
Un studiu statistic asupra cimitirului de la Pietroasa Mică este dificil de întreprins. Nu toate mormintele au putut fi integral surprinse, multe inventare fiind incomplete datorită stării de conservare a mormintelor, sau chiar a pieselor ce nu mai pot fi identificate cu exactitate. În general mormintele nu se prezintă cu inventare bogate, nici din punctul de vedere al ceramicii și nici din cel al pieselor de port, iar o bună parte din înmormântări sunt lipsite de inventar. Numărul mormintelor de bărbați cu piese de port este doar de 7, iar M.43, în care se găsește un pumnal, mai are doar o ceașcă. Nici mormintele de femei cu podoabe, deși mai multe (12) decât cele masculine, nu constituie un lot cu totul satisfăcător, în ambele cazuri eșantioanele analizabile fiind remarcabil de mici. Înserierea pe care am făcut-o trebuie privită, din aceste motive, cu anumite rezerve80 (Fig. 21). După piesele de port, mormintele de femei par să se concentreze în două grupe mari, din care cea dintâi (mormintele 16, 3, 12, 36, 49) are ca piesă caracteristică colanul cu capete răsucite - Ösenhalsring -. Cele mai multe dintre brățări (3 din 4) aparțin acestei grupe, ca și două din cele trei ace descoperite în mormintele feminine. Cu excepția M.16, toate celelalte morminte au avut inele de buclă de tip B81, iar în cazul M.36 apare și tipul C, cu un capăt lățit. Un inel de buclă din aur, tot tipul B, a fost găsit în M.49. Cel de al doilea grup este constituit din 6 morminte (10, 31, 8, 21, 2, 1) și se caracterizează prin apariția unor elemente noi de inventar. Acestea sunt butonii din bronz, pandantivele, cochiliile, perlele din chihlimbar, spiralele din bronz sau, 1 caz, din aur ca și o perlă din bronz, standardul fiind probabil o podoabă de gât (colier) mai elaborată decât la mormintele primului grup. Elementul comun al celor două grupe este dat de prezența inelelor de buclă de tip B. În M.2 s-a găsit și un Lockenring din aur. Pentru inventarele ceramice am luat în considerație cinci tipuri principale - ceașca, amfora, pixida, cana, vasul etajat -, la care am adăugat și askosul, chiar dacă este prezent doar prin cioburi și numai într-un singur caz. O tipologie amănunțită a ceștilor ar fi, așa cum am spus deja, excesivă, diluând informația prin crearea unor cazuri unicat. Același lucru este valabil și pentru celelate forme principale, cu atât mai mult cu cât despre cele mai multe dintre fragmentele ceramice din umpluturile unora dintre morminte, cu greu se mai poate spune cărei forme sau tip i-au aparținut. În această situație se poate totuși observa că mormintelor din primul grup al înmormântărilor feminine le sunt caracteristice cănile (dar doar 2 cazuri!), vasele etajate apărând (tot numai în două cazuri) doar la mormintele grupului al doilea. Celelalte forme se găsesc în chip echilibrat în ambele grupuri de inventare funerare, inclusiv amfora. Separația dintre căni și vase etajate poate fi un indiciu de ordin cronologic, dacă luăm în considerație și distribuția inelelor de buclă de tip C predilectă tot în grupul al doilea, dar, având în vedere puținătatea cazurilor, poate fi fie expresia unor obiceiuri de port diferite, dar contemporane, fie, de ce nu, rezultatul unei întâmplări. Micul eșantion al mormintelor masculine poate fi separat tot în două grupuri (mormintele 37, 53, 42 și respectiv, 34, 41, 9, 23), asemănătoare celor feminine. Distribuția ceramicii, oarecum diferită, nu o contrazice pe cea corespunzătoare mormintelor de femei. Se conturează astfel posibilitatea ca cimitirul de la Pietroasa Mică să fi avut două faze succesive de înmormântări, dar deosebirile sunt aproape neglijabile, iar eșantioanele prea mici pentru a susține fără rezerve o astfel de împărțire. În plus, ne lipsesc, deocamdată, stațiuni Monteoru cu depuneri târzii bine stratigrafiate și, mai ales, bine puse în circulație pentru a putea verifica situația de la Pietroasa Mică. Un indiciu pare să existe, la Cândești, unde se afirmă că s-au putut deosebi două etape ale fazei IIb, inclusiv înmormântări ale căror inventare se aseamănă cu cele de la Pietroasa Mică82, dar pentru lămurirea problemei trebuie să așteptăm publicarea integrală a cimitirului de la Cândești, ca și a stațiunii corespunzătoare. Oricum necropola de la Pietroasa Mică, prin caracteristicile ceramicii, prin piesele de port nu pare să depășească ceea ce se înțelege azi prin faza Monteoru IIb.
Dar studiul lui A. Oancea mai este și o pledoarie pentru "aspectul cultural Petrișoru-Racovițeni", ca și pentru revizuirea cronologiei relative a culturii Monteoru, într-un context oarecum lărgit prin sincronismele propuse cu majoritatea fenomenelor epocii bronzului de la nord de Dunăre.
Cercetările din stațiunea de la Petrișoru-Racovițeni, din nefericire, nu au fost nici finalizate și nici satisfăcător publicate83. La vremea aceea A. Oancea compara situația de la Petrișoru, o stațiune în care fuseseră descoperite peste 300 gropi, dar nici o locuință, stratul de cultură fiind "spălat și îndepărtat", cu cea de dincolo de Carpați, de la Rotbav84. O altă stațiune de felul acesteia, în aria monteoreană, nu se mai cunoaște. Eventual câteva complexe mai târzii ale depunerii din epoca bronzului de la Cârlomănești85 și o groapă de la Berca86, ar mai putea fi aduse în discuția asupra "aspectului Petrișoru-Racovițeni". În nivelul Monteoru târziu de la Berca a fost descoperită o groapă în care, alături de un vas borcan, din pastă de uz comun cu suprafața brăzdată cu măturica, a mai fost găsit un castron cu o toartă, din pastă fină, un fragment de toartă cu buton, cu foarte bune analogii în mediile Noua și un ac, din bronz, cu capul profilat, specific ariei Lausitz87. La Cârlomănești, în așezarea cercetată în punctul "Cetățuia", au fost descoperite câteva gropi, cu materiale de aspect monteorean târziu, alături de fragmente ceramice "decorate" cu măturica. La circa 1.5 km vest, se află, în punctul "La arman", o altă stațiune din epoca bronzului, cunoscută doar prin sondaje și cercetări de suprafață, unde s-au găsit cioburi decorate cu măturica, cioburi monteorene cu decor IIb tipic și omoplați crestați88. Foarte aproape de Cârlomănești, în raza localității Săpoca, pe promontoriul numit "Cula Săpocii", prin cercetări de suprafață, au fost descoperite materiale ceramice decorate cu măturica, pe care A. Oancea le-a atribuit "ultimelor faze" ale culturii Monteoru89. Către SV, la Târgșor, în cursul săpăturilor din anul 1958, în groapa 10, aparținând unei locuiri atribuite pe baza ceramicii - cești cu o toartă, askoi -, etapei Monteoru IIb, au fost găsite "resturile unui vas decorat cu măturica"90. La Năeni, în nivelul cel mai de sus al complexului de locuire moneorean din punctul Zănoaga, "Cetățuia 1", au apărut numeroase fragmente de vase borcan, cu suprafața brăzdată cu măturica, cioburi moneorene târzii tipice, între care și fragmente de askoi, fragmente de torți supraînălțate, cu buton, omoplați crestați. Au mai fost găsite și resturile, foarte probabil, ale unui atelier metalurgic, între care, alături de bucăți de zgură, fragmente de vase-creuzet, dăltițe-străpungător din bronz, se mai aflau și câteva valve, întregi și fragmentare, din gresie, pentru turnat verigi, bare etc. Tiparele acestea își au analogii foarte bune în mediile Sabatinovka, ale bronzului târziu din bazinul Niprului91. Multe din fragmentele ceramice din nivelul superior de la Năeni-Zănoaga, "Cetățuia 1", prezintă sub margine brâuri în relief, simple, uneori și cu motive în relief de genul "potcoavei", în ambele cazuri asemănătoare celor descoperite la Petrișoru-Racovițeni. Materialul ceramic din mormântul colectiv de la Năeni-Zănoaga "Cetățuia 2", tipic pentru stilul Monteoru IIb, cuprinde și o ceașcă cu o toartă trasă din buză, toarta având secțiunea triunghiulară92, element caracteristic olăriei Balintești-Gârbovăț. Se conturează astfel o arie, marcată, deocamdată, de stațiunile de la Berca, Cârlomănești, Pietroasa Mică, Năeni-Zănoaga, Târgșor, Săpoca, Bozioru93, Coțatcu94 și, mai spre sud-vest în câmpie la Glodeanu Sărat95, în care specia ceramică constituită din vase de uz comun, cu suprafața brăzdată cu măturica, apare alături de ceramica tipică Monteoru târzie, mult mai numeroasă.
În Moldova, ceramică cu Besenstrich s-a descoperit printre materialele atribuite unei locuiri de la sfârșitul culturii Monteoru din stațiunea de la Pătrășcani96. Vase cu decor striat s-au mai găsit și în inventarul funerar al mormântului "Srubno-Hvalinsk" de la Iacobeni97, în mormântul 9 din tumulul de la Holboca98, în cenușarul de la Gârbovăț99, în așezările Noua de la Cândești100, Vârteșcoiu101 și, poate și la Coroteni102.
După cum se știe, Eugenia Zaharia a definit ultima fază a culturii Monteoru pe baza ceramicii din mormintele dela Balintești-Coinagi și din nivelul I al cenușarului de la Gârbovăț. Ulterior și cimitirele de la Căbești și Săbăoani au fost atribuite fazei Balintești-Gârbovăț a culturii Monteoru103. Aceleași obiective sunt însă atribuite fazei Noua I de către Marilena și Adrian C. Florescu104, împreună cu așezarea de la Cândești, unde cei doi autori constată " perpetuarea mai ales a formelor tradiționale monteorene". Printre argumentele pentru încadrarea acestor obiective în etapa de început a culturii Noua trebuie luată în considerare și prezența unor elemente de factură Komarów105, ca și apariția așezărilor sălaș. Dar ori care ar fi încadrarea lor corectă, obiective ca cele de la Balintești-Cionagi, Gârbovăț, Vârteșcoiu, Cândești și Coroteni, reprezentând tocmai expresia înlocuirii fenomenului Monteoru cu cel Noua, caracteristică doar zonei moldovenești, la vest de Prut106, și care nu mai lasă loc "aspectului Petrișoru-Racovițeni" în sudul Moldovei.
Pentru Muntenia de nord-est dispunem de descoperirile amintite mai sus, a căror caracteristică principală este dată de asocierea formelor și ornamentelor specifice stilului Monteoru IIb cu specia ceramică decorată cu Besenstrich, în unele cazuri apărând și rare elemente Noua - torți cu buton la Berca sau Năeni-Zănoaga, omoplații crestați de la Cârlomănești-La arman sau, din nou, de la Năeni-Zănoaga107 -, ceea ce ar indica un alt facies regional, foarte posibil contemporan cu descoperirile de tip Balintești-Gârbovăț, dar mai monteorean, mai tradițional. Ambele faciesuri sunt, așa cum o dovedește și situația stratigrafică de la Năeni-Zănoaga, evident ulterioare stilului Monteoru IIb propriu-zis, căruia îi lipsește ceramica decorată cu măturica sau elementele Noua ori Coslogeni. În acest caz am avea două expresii arheologice diferite regional și, într-o bună măsură și prin conținut, dar, foarte probabil, contemporane, problema fiind aceea a duratei lor în timp. În ambele zone se cunosc câteva depozite de bronzuri ce pot fi considerate contemporane, dar dacă pentru zona moldovenească cunoaștem și stațiuni ale mediului Noua, cărora le pot fi atribuite depozitele, pentru zona Munteniei de nord-est ne lipsesc așezările corespunzătoare bine cercetate, dar nici nu avem documentat un alt fenomen arheologic al periodei târzii a epocii bronzului, ulterior culturii Monteoru, căruia să-i poată fi, la rândul lor, atribuite. Și mă gândesc, în primul rând, la marele depozit votiv de la Drajna de Jos108. Acestuia îi mai pot fi adăugate cele de la Olteni109, Putreda110, Izvoru Dulce111 sau, cel descoperit mai recent, de la Străoști112. O serie de bronzuri izolate, unele descoperite chiar în stațiuni, cum este cel de la Cârlomănești113, indică și ele o viețuire la sfârșitul epocii bronzului în aceste părți, chiar dacă nu a fost încă surprinsă și prin săpături sistematice în așezări. De altfel nu departe de locul în care a fost găsit depozitul de la Drajna de Jos, se cunosc, e drept doar prin cercetări de suprafață, stațiunile monteorene de la Homorâciu și Gura Vitioarei114, ceea ce cred că îmi îngăduie să atribui depozitul respectiv, cu destulă probabilitate, unei locuiri Monteoru târzii, ulterioare stilului ceramic IIb. Există, cred, astfel indicii bune în sensul unei supraviețuiri a locuirilor monteorene din nord-estul Munteniei până la, cel puțin, nivelul primei etape a culturii Noua, mai târzii prin urmare decât așezările monteorene finale din aria moldovenească. În această perspectivă, ceea ce A. Oancea a crezut că este un nou aspect cultural, ilustrând înlocuirea fenomenului Monteoru cu o pătrundere răsăriteană, apare ca fiind, de fapt, ultima expresie a culturii Monteoru, specifică nord-estului Munteniei și contemporană parțial cu începuturile culturii Noua.
Unul dintre elementele distinctive ale acestei etape mai târzii a culturii Monteoru în Muntenia o constituie specia ceramică "decorată" cu Besenstrich. Alexandru Oancea considera această specie ceramică ca fiind de origine răsăriteană, pătrunsă în Muntenia din ariile culturilor Katakombnaja, Srubnaja și Sabatinovka, împreună cu unele elemente de decor -brâurile simple - specifice culturii Mnogovalikovaja115. În descoperirile din bronzul mijlociu sau târziu din regiunea nord-pontică decorul cu măturica pe vase de uz comun se întâlnește, dar sporadic. De altfel asemenea descoperiri lipsesc în spațiile imediat învecinate arealului monteorean, cum este cazul olăriei Mnogovalikovaja116. Există însă o serie de descoperiri din medii ale sfârșitului epocii bronzului și de la începutul epocii fierului care permit să se contureze o altă situație. În stațiuni sau cimitire ale culturi Piliny se cunosc vase - amfore, utilizate uneori drept urne funerare - cu un decor realizat cu măturica, ornamentație despre care se susține că reprezintă o tradiție a bronzului mijlociu117. Și în olăria culturii Suciu de Sus se cunoaște această specie ceramică, cu forme ca vasul-sac sau pyraunos-ul, la Acâș-Crasna Veche118, Boinești119, Cămara-Cireghi120, Culciu Mare121, Culciu Mic122, Djakovo123, Giulești124, Groșii Țibleșului125, Lăpuș126, Lăpușel127, Libotin128, Oarța de Jos129, Suciu de Sus130, Vad131. Mai spre sud, asemenea vase s-au găsit la Bistrița-Cighir132 și Ghinda133, în așezări ale bronzului târziu. Foarte importantă este stațiunea de la Țichindeal, în care ceramica prezintă atât elemente de clară factură târzie Monteoru cât și elemente Noua, împreună cu specia decorată cu Besenstrich134, ceea ce o apropie, în timp, de stațiunea de la Năeni-Zănoaga. Însemnătatea descoperirilor de la Țichindeal stă și în aceea că susțin, încă o dată cu limpezime, existența unor comunități Monteoru la nivelul culturii Noua, comunități care, la vremea aceea nu mai puteau exista în altă parte decât în zonele deluroase din nord-estul Munteniei de unde își fac simțite influențele la nord de Carpații Meridionali. Cioburi decorate cu Besenstrich și asociate cu elemente ceramice târzii ale culturii Wietenberg, s-au descoperit și la Sighișoara-"Dealu viilor"135. Ceramică striată se mai cunoaște și în așezarea Wietenberg târzie de la Alba Iulia-"Ijac"136. Stațiunea de la Rotbav nu mai apare astfel ca singura cu această specie ceramică în interiorul arcului carpatic, mai ales după descoperirea unor vase "decorate" cu Besenstrich și la Peteni137. În acest fel apariția lor dincolo de Carpați, în mediile monteorene târzii, apare ca firescă, în același cadru trebuind a fi plasată și stațiunea dela Pătrășcani.
Foarte probabil, prin intermediul monteorean, astfel de vase au ajuns până în mijlocul Bărăganului, în așezarea Coslogeni de la Axintele138 și poate chiar mai departe, în Dobrogea, în descoperirea întâmplătoare de la Grădina139. În Oltenia există un grup de asemenea descoperiri în stațiuni ale grupului Govora140, cum sunt cele, cunoscute de mai multă vreme, de la Vlădești141 sau Copăcelu142 și cele de la Căzănești și Ocnele Mari143. Foarte important mi se pare faptul că în zona Govora, la ieșirea din defileul Oltului, vasele decorate cu Besenstrich sunt forme aparte, specifice bronzului târziu, cum sunt pyraunoii de la Ocnele Mari. Hazardul descoperirilor a făcut ca aceste descoperiri din Oltenia să apară, oarecum singulare, dar este de așteptat ca această arie să fie mai extinsă, poate chiar în legătură cu cea din nord-estul Munteniei. Aș mai adăuga că o specie ceramică cu suprafața acoperită cu scrilejituri făcute cu un instrument asemănător pieptenului, continuând procedeul așa zisului "decor" măturica144, apare în zona de nord și nord-vest și la începutul epocii fierului în medii Gáva, la Debrecen145, Gávavencsellő146, Köröm147 Nyíregyháza148, Prügy149, "Komitat Szabolcs"150 ori Gáva-Holihrady, în Bucovina, în bine cunoscuta așezare de la Cernăuți-Mahala151 sau, mai spre nord-est, în Ukraina transcapatică, în stațiunile de la Gorodnicija152, Loeva153, Nazarenkove154 sau Teku?a155, dar și în descoperiri atribuite începutului culturii Gáva din Crișana, de la Berveni156, Carei157, Căpleni158 și Foieni159 sau din centrul Transilvaniei cum este cea de la Lechința de Mureș160. Eventual, mai poate fi menționată prezența ceramicii decorate cu măturica și în descoperirea, cam din aceiași vreme din Muntenia, de la Chitila161. În general neglijată, această categorie ceramică este doar menționată sau ilustrată fără prea multe comentarii, astfel că deocamdată ne limităm doar la această schiță. Dar descoperirile, chiar dacă fără prea multe detalii, sunt suficiente pentru a documenta o posibilă origine a acestei specii ceramice în medii Piliny sau Suciu de Sus și pătrunderea ei spre sud, în aria Monteoru, dar și spre răsărit, foarte probabil în cadrul unor schimburi intense și de durată, dinspre nord-vest și nu dinspre est (Fig. 22). Foarte semnificativ mi se pare și faptul că tot în această perioadă se cunosc multe piese de bronz, de origine transilvăneană sau chiar vestică, răspândite la sud de Carpați. Mă refer în special la spadele cu limbă la mâner de tip Reutlingen din Muntenia de la Drajna de Jos162 și Valea Voievozilor163, iar din Oltenia de la Belcești164, Mateești165 și, cele recent descoperite, de la Ostrovu Mare166 și de la Grui167. Aria de răspândire a spadelor Reutlingen la sud de Carpați corespunde în bună măsură cu cea a celturilor de tip transilvănean, cu care adesea se însoțesc în depozite168. Bronzurile transilvănene sau de origine apuseană, la care trebuie adăugat și tiparul de la Vârteșcoiu, se asociază la sud de Carpați, și nu numai, cu piese de origine sud dunăreană sau răsăriteană, ceea ce atestă schimburi la distanță, constante și intense ce nu ar fi putut exista la finele epocii bronzului, în condițiile unor pătrunderi violente, cum lasă să se înțeleagă A. Oancea. Aceste contacte între comunitățile de pe cele două versante ale Carpaților Meridionali legate poate de circulația sării și a minereurilor cuprifere, cele din urmă lipsind în aria monteoreană, contacte deja tradiționale putem spune încă din bronzul mijlociu169, par să se fi continuat și la începutul epocii fierului după cum o dovedește răspândirea, atât cât se cunoaște deocamdată, a ceramicii canelate în Muntenia170.
În lipsa unor publicări complete și, mai ales, pe complexe închise, a descoperirilor aparținând, cel puțin, etapelor târzii ale culturii Monteoru, în special din stațiunile de la Cândești, Sărata Monteoru și Năeni-Zănoaga este oarecum pripit și dificil de a propune o modificare sau alta a cronologiei interne a culturii Monteoru. În așteptarea acestor materiale și apoi a definirii pe baze metodologice solide a fiecărui stil ceramic monteorean, tot ce se poate face astăzi, pentru etapele târzii ale culturii, este doar conturarea în mare a unei schițe a cărei confirmare sau infirmare depinde de evoluția cercetărilor/publicărilor viitoare. Față de ansamblul descoperirilor de tip Monteoru IIb, descoperirile de tip Balintești-Cionagi, Săbăoani, Căbești sunt deosebite, ceea ce se constată și prin atribuirea lor de către Marilena și Adrian Florescu, cu argumente convingătoare, culturii Noua, etapa I, laolaltă cu nivelul inferior din stațiunea foarte elocventă de la Gârbovăț. În acest sens trebuie să se renunțe la noțiunea de etapă Monteoru-Balintești-Gârbovăț. Nivelul superior de la Năeni-Zănoaga, cu materiale ceramice de clară tradiție IIb, dar și cu elemente Noua și cioburi Tei-Fundenii Doamnei nu se poate plasa decât după nivelul IIb de la Sărata Monteoru. Nu se cunoaște, din păcate, conținutul exact al nivelelor IIb1 și IIb2 de la Cândești. Oricum însă, ceramica locuirii Noua din această stațiune se apropie de vasele din cimitirele de la Balintești, Căbești și Săbăoani, ceea ce poate indica o încetare a locuirii Monteoru la Cândești la o vreme comparabilă cu cea din stațiunea eponimă. În aceste condiții se poate accepta, cel puțin în zona masivului deluros Istrița, o etapă Monteoru, mai târzie, ilustrată de nivelul superior de la Năeni, a cărei contemporaneitate cu cel puțin etapa Noua I, pare demonstrată. Nu cred că deocamdată această etapă poate fi notată cu vreo siglă numerică, cel puțin din cauza faptului că actualele sigle - Ic4, Ic3, Ic2, Ic1, Ib, Ia, IIa și IIb, cu subdiviziunile lor - reprezentând, cum bine se știe, notațiile stratigrafice de șantier pentru Sărata Monteoru, dar excesiv identificate cu tot atâtea faze ale culturii Monteoru, de unde și tendința de a se "identifica" întreaga cultură cu stațiunea eponimă, necesită, la rândul lor, fiecare o reverificare pe complexe închise, cu o publicare integrală corespunzătoare, fiind deci de așteptat modificări chiar de la capătul seriei. Aș propune utilizarea, provizorie desigur, a termenului de Monteoru-Năeni, înțelegând prin aceasta manifestările monteorene târzii din nord-estul Munteniei, inclusiv depozitele de bronzuri de la Drajna, Olteni, Străoști, poate și Putreda, manifestări contemporane culturii Noua, pe o arie restrânsă probabil la regiunea deluroasă, nedepășind spre est Curbura Carpaților, spre sud și vest limitele neputând fi încă precizate. La fel nu se poate încă preciza ce anume fenomen arheologic i-a urmat, dar se poate presupune o extensie a ceramicii canelate dinspre Transilvania, cum o indică unele materiale hallstattiene timpurii de la Sărata Monteoru171, Cârlomănești172 și Cândești173 , ultimele atribuite grupului Corlăteni-Chișinău174.
O problemă aparte o constituie plasarea acestor manifestări ale bronzului târziu din Muntenia în sistemul cronologiei absolute. Pentru cultura Monteoru dispunem doar de două date 14C contradictorii, din probe de semințe prelevate mai de mult din nivelele Ic3 și Ic2175 din stațiunea eponimă, nefiindu-ne deci de folos pentru discuția de față. Dar pentru etapa târzie, prin raportările la mediile Noua-Sabatinovka se pot folosi datele 14C existente pentru stațiunea Noua de la Mahala, cele din așezările Sabatinovka, din Ukraina, de la Glubokoe Ozero-2 și Ilicevsk, din stațiunea Srubnaja de la Usovo Ozero, tot din Ukraina, ca și din așezarea Wietenberg C, încă inedită, de la Sighișoara-"Dealu viilor" unde au apărut și materiale ceramice ale culturii Noua.

Fig. 23 - Datele C14 calibrate

Fig. 23 - Datele 14C calibrate.


Din înserierea calibrărilor, cu 1 sigma176, se poate observa lesne că începuturile culturii Noua pot fi plasate foarte bine anterior anului 1500 a. Chr.177, și prin aceasta, și manifestările monteorene târzii de tip Monteoru-Năeni. Folosirea datelor 14C va aduce, fără îndoială, corecții serioase cronologiei absolute a culturii Monteoru ale cărei începuturi par să se plaseze cândva în prima jumătate a mileniului III a. Chr. Printre principalele consecințe imediate ale acestei ridicări a cronologiei absolute este și aceea că relația cu civilizația miceniană, mai exact cu așa numita Schachtgräberzeit, la nivelul fazelor Monteoru Ia-IIa178, nu mai poate fi susținută. Corespunzător documentării anilor '50 s-a socotit că legăturile cu mormintele-puț miceniene se situează la începutul fazei mijlocii a epocii bronzului din România179. Reconsiderarea cronologiei absolute a epocii bronzului de la nord de Dunăre, mai ales în urma "șocului" datelor radiometrice, ne obligă să constatăm, între altele, și că raporturile cu epoca mormintelor princiare miceniene constituie de fapt, alături de extinderea fenomenului Noua, o caracteristică a perioadei târzii a bronzului nord-dunărean180. În acest cadru general trebuie acum luată în considerare și posibilitatea prelungirii evoluției culturii Monteoru până, cel puțin, în prima parte a perioadei târzii a epocii bronzului de la nord de Dunăre.

Tabel cu datele 14C utilizate în text


Toate datele au fost calibrate pe computer cu programul OxCal v3.0d. Literatura pentru datele 14C:
      Berezanskaja, 1990 = S.S. Berezanskaja, Usovo Ozero. Poselenie srubnoj kultury na Severskom Donce, Kiev, 1990
      Gerškoviæ, 1998 = Ja.P. Geršoviæ, Arheologièeskij Al'manah, 7, 1998, p. 61-92.
      Lászlo 1993 = A. Lászlo, în CultCiviliz 10, 1993, p. 23-41.
      Popa/Boroffka = D. Popa, N. Boroffka, SCIVA 47, 1996, 1, p. 51-61.

Back to Top

Note

1 Articolul de față reprezintă o versiune îmbunătățită a unei comunicări susținute în cadrul Secției de Preistorie a Institutului de Arheologie în 1983 și la al VI-lea Simpozion național de tracologie, Craiova, 1983 (cf. și un rezumat excesiv de succint în SympThrac 1, 1983, p. 14-15).
2 A. Oancea, Dacia N.S. 35, 1981, p. 131-191. Determinările antropologice au fost făcute de către Laurenția Georgescu, ele fiind menționate în catalogul mormintelor publicat de A. Oancea. Vezi și Laurenția Georgescu, CA, 9, 1992, p. 73-82, cu analiza completă a materialului și cu diferențe față de rezultatele publicate de A. Oancea.
3 Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, Dacia 5-6, 1935-1936, p.151-167.
4 Eugenia Zaharia, Dacia, N.S. 7, 1963, p. 139-176.
5 C. Buzdugan, Carpica 1, 1968, p. 63-67.
6 Minodora Ursachi, Carpica 2, 1969, p. 35-48.
7 R. Vulpe, Ecaterina Vulpe, Dacia, 1, 1924, p. 185-189, fig.18-19, cu mențiunea că, la acea dată, complexele notate cu siglele ”L și ?1H , au fost atribuite eneoliticului.
8 Până la publicarea cimitirului de la Pietroasa Mică, în Muntenia se cunoșteau un mormânt în cistă din piatră de la Movila, jud. Dâmbovița și cele 4 cimitire de la Sărata Monteoru, dar numai din mențiuni succinte (cf. I. Nestor, BerRGK, 22, 1932 (1933), p. 95-96; idem, în Raport MNA 1942-1942, București, 1944, p. 21-25; idem, în Istoria României, I, București, 1960, p. 127-128; I. Nestor și colab., SCIV 4,1950, 1, p. 54-56; idem, SCIV 4, 1953, 1-2, p. 69-86; I. Nestor, Eugenia Zaharia, SCIV 6, 1954, 3-4, p.497-501; Eugenia Zaharia, Alexandrina D. Alexandrescu, SCIV 2, 1951, p. 152-160; Eugenia Zaharia, Dacia N.S. 31, 1987, p.33, nota 2, pentru mormântul de la Movila, unde este trecut ca aparținând comunei Mircea Vodă, în realitate satul aparține comunei Sălcioara, iar halta CFR cea mai apropiată se numește chiar Movila). Ulterior, de la Sărata Monteoru, au fost publicate cimitirul 3 (E. Comșa, ThD 2, 1981, p.111-124, care mai menționează și alte 2 cimitire identificate prin cercetări de suprafață în punctul "Via lui Nicu Isar" și "pe un deal la Sud de Cetățuie") și cimitirul 4 (Ligia Bârzu, Dacia N.S. 33, 1989, 1-2, p. 39-78). Foarte important, pentru aria de până la Milcov a culturii Monteoru, este, fără îndoială, cimitirul de la Cândești cu aproape 800 de morminte ce se înșiruie în intervalul dintre fazele M.Ic3-M.IIb. Din păcate, necropola de la Cândești este încă inedită, puținele informații pe care le deținem provenind din 2 studii mai vechi și un raport de săpătură (cf. Marilena Florescu, Carpica 10, 1978, p. 97-122; idem în R. Vulpe (ed.), Actes du IIe Congres International de Thracologie, Bucarest, 4-10 septembre 1976, I, București, 1980, p. 71-88; Marilena Florescu, A. C. Florescu, Materiale 15 (Brașov), 1983, p. 112-123).
9 A. Oancea, op. cit., p. 131-132.
10 Cimitirul 4 de la Sărata Monteoru are 146 de înmormântări (cf. Ligia Bârzu, op. cit.), necropola de la Cândești 768 (Marilena Florescu, A. C. Florescu, op. cit., p. 113), celor 28 de morminte de la Poiana li s-au adăugat alte 4 descoperite recent (cf. Silvia Teodor și colab., MemAntiq 19, 1994, p. 201-212) și care, alături de cele descoperite, mai de mult, în așezare (R. Vulpe, SCIV 1, 1950, 1, p. 47-52) arată că la Poiana zona funerară a fost cu mult mai mare. Celelalte cimitire menționate aici nu au fost cercetate nici unul exhaustiv din motive obiective.
11 A. Oancea, CA 2, 1976, p. 191-238; idem, SCIVA 31, 1980, 4, p. 615-621; A. Oancea, V. Drâmbocianu, SCIVA 28, 1977, 4, p. 509-529.
12 A. Oancea, Dacia N.S., 25, 1981, p.134-168.
13 Ibidem, p. 159, 163. Complexul nu este trecut pe plan, iar materialul nu este ilustrat.
14 Idem, SCIVA 31, 1980, 4, p. 615-621.
15 Idem, Dacia N.S. 25, 1981, p. 181-186.
16 Marilena Florescu, A. C. Florescu, op. cit., p. 120 și nota 26; idem, ArhMold 13, 1990, p. 51, nota 6, p.73-75; E. Sava, ThD 12, 1991, 1-2, p. 33-34; idem, Kul'tura Mnogovalikovoj Keramiki Dnestrovskogo-Prutskogo Meždureè'ja (Po materialam pogrebal'nogo obrjada), Kišinev, 1992, p. 166-168. Vezi și supra nota 1.
17 V. Leahu, CA 6, 1983, p. 181-182; idem, Angustia 2, 1997, p. 127.
18 A. Oancea, op. cit., p. 139
19 Ibidem, fig. 6/7, 12/3; 12/6; 18/17.
20 Ibidem, fig. 4/2; 12/9.
21 Ibidem, p. 135, fig.2/2.
22 Ibidem, p.187 și planul de la fig. 11/17.
23 Ibidem, p.189.
24 Ibidem, p. 139-151.
25 Vezi, de pildă, Ibidem, fig. 4/18; 7/7; 12/1; 13/5-6; 14/8; 16/4-5; 17/3, 15, 18; 18/21; 19/12.
26 R. și Ecaterina Vulpe, op. cit., p. 186, fig. 18.
27 A. Oancea, op. cit., p. 140 și nota 16.
28 Ibidem, fig. 19/2.
29 Vezi, de pildă, Ibidem, fig. 4/21; 11/10; 12/11; 13/5, 6, 13; 15/3; 17/18; 18/16 etc.
30 Eugenia Zaharia, op. cit.., fig.3/1-5, 7-9; 5/1-2, 4, 6; 6/5; 7/1-2.
31 C. Buzdugan, op. cit., p.64, fig.1/1-3; 2/4.
32 Minodora Ursachi, op. cit., fig.1/1, 3, 5.
33 I. Motzoi-Chicideanu, Monica Șandor-Chicideanu, Dacia N. S. 38-39, 1994-1995 (1995), p. 23, fig. 10/3.
34 Vezi supra nota 23.
35 I. Motzoi-Chicideanu, Monica Șandor-Chicideanu, op. cit., loc.cit., fig.10/6, 8.
36 Vezi supra nota 25.
37 A. Oancea, op. cit., p. 190 (catalog) și planul mormântului la fig.18/19.
38 I. Motzoi-Chicideanu, Monica Șandor-Chicideanu, op. cit., p. 19-28, fig.5/A-B; fig.6; fig.7/1-2; fig.8.
39 Ibidem, p. 151-157.
40 Eugenia Zaharia, Dacia N.S. 3, 1959, p.103-134. Apărut cu patru decenii în urmă, studiul a rămas până astăzi de referință. Având însă în vedere că în decursul vremii numărul inelelor de buclă descoperite a crescut considerabil, iar pe de altă parte cercetările arheologice au adus date noi în ceea ce privește contextul în care au fost descoperite aceste podoabe, este cu totul necesară o reluare a discuției. În același timp atrag atenția asupra faptului că, în studiul citat, autoarea folosește o altă împărțire a culturii Monteoru (în trei etape notate I-III) la care ulterior a renunțat.
41 Este vorba, în special, de cimitirele 1 și 2 de la Sărata Monteoru. Vezi supra nota 8.
42 A. Oancea, op. cit., p. 157, 189 (catalogul) și fig. 16/16.
43 Laurenția Georgescu, op. cit.
44 Ibidem, p. 74, tabelul nr. 2, p. 82, tabelul nr. 10. Autoarea a păstrat împărțirea lui A. Oancea pe "orizonturi" a înmormântărilor. Vezi și supra nota 2. Atrag atenția că în studiul Laurenției Georgescu s-au strecurat, din păcate, numeroase greșeli, probabil de tipografie (compară cifrele și procentele de la p. 79 cu cele din tabelele nr. 9-10; în tabelul nr. 9, pentru orizontul II, lipsesc la mormintele de bărbați M. 43 și 44, iar pentru orizontul III, tabelul nr. 9 continuare, M. 57, 58 și 62 sunt trecute la bărbați, deși după determinarea antropologică aparțin vârstei Infans II, conform tabelului nr. 10).
45 A. Oancea, op. cit., p. 190.
46 După determinările antropologice publicate în 1981, M. 27 este de femeie, după cele publicate în 1992 este vorba de un mormânt masculin (Cf. Ibidem, p. 188; respectiv Laurenția Georgescu, op. cit., tabelele nr .9-10).
47 De aceiași părere este și L. Georgescu, op. cit., p. 79, care remarcă și unitatea antropologică a tuturor scheletelor. O fazeologie asemănătoare cu cea de la Pietroasa Mică, fără a se ține seama de proporția pe grupe de sex și vârstă, a fost făcută , mai de mult, pentru cimitirul de la Mokrin, aparținând culturii Periam-Pecica (cf. T. Soroceanu, PZ 50, 1975, p. 163-167; critica la Monica Șandor-Chicideanu, I. Chicideanu, Dacia N.S. 33, 1989, 1-2, p. 15 și nota 54; un punct de vedere asemănător la J. O'Shea, Antiquity 66, 1992, 250, p. 99).
48 A. Oancea, op. cit., p. 136 și fig. 2/1.
49 Laurenția Georgescu, op. cit., tabelul nr.10.
50 Ibidem, loc. cit.
51 Marilena Florescu, A. C. Florescu, Materiale 15 (Brașov), 1983, p. 113.
52 A. Oancea, op. cit., p. 168. O discuție foarte folositoare asupra "evoluției lineare" a cimitirelor la Vittoria Buffa, F. Buranelli, Flavia Trucco, în R. Peroni (ed.), Necropoli e usi funerari nell`eta del ferro, Arheologia, Materiali e problem, 5, 1981, p. 7-17.
53 Eugenia Zaharia, Dacia N.S. 7, 1963, p. 139-176.
54 Am stabilit orientările scheletelor după planurile individuale ale mormintelor, în catalog existând unele nepotriviri. Din păcate nu am putut dispune de analiza antropologică, cf. Maria Cristescu, S Antoniu, SCA 2, 1965.
55 Eugenia Zaharia, op. cit., p.148, fig.2/14, M. 17 nefiind ilustrat.
56 Ibidem, fig. 2/17; 2/18.
57 Acest lucru a fost accentuat de Eugenia Zaharia, Studii și cercetări de istorie buzoiană, Buzău, 1973, p. 24.
58 Marilena Florescu, M. Nicu, Gh. Rădulescu, MemAntiq 3, 1971, p. 176.
59 I. Motzoi-Chicideanu, Monica Șandor-Chicideanu, op. cit., p. 26, fig. 11/1-5, pentru exemplarele din mormânt și vasul din groapa 7/92, p. 37, fig. 13/11. Tot acolo și despre posibilitatea unei explicații de ordin ritual pentru prezența sau absența amforelor în înmormântările monteorene.
60 Ligia Bârzu, op. cit. Atât din catalog, cât și pe planul general de la fig. 2, lipsesc unele morminte.
61 Ibidem, p. 48.
62 Nici din catalog și nici din planurile individuale ale mormintelor nu reiese care au avut groapă cu catacombă și care nu. La unele din morminte sunt trecute pe plan pietre, sau se face mențiunea respectivă în catalog.
63 Ibidem, p. 40. Dacă însă se are în vedere prezența unui grup distinct de morminte cu catacombă la Cândești, sau a celor de la Smeeni, foarte aproape de Sărata Monteoru, argumentul de ordin constructiv se subțiază...
64 C. Maximilian, V. V. Caramelea, P. Firu, Adina Negrea Gherghea, Sărata Monteoru. Studiu antropologic, București, 1962.
65 Ligia Bârzu, op. cit., p. 39.
66 Pentru această cartare am folosit determinările menționate de Ligia Bârzu în catalogul cimitirului.
67 Ligia Bârzu, op. cit., p. 42.
68 Pentru stabilirea orientării am folosit planurile individuale ale mormintelor, așa cum au fost publicate, descrierile din catalog fiind eronate în nenumărate cazuri.
69 Ligia Bârzu, op. cit., p. 49.
70 Pentru înseriere am folosit programul WINBASP 5.4 (Bonn Archaeological Statistic package for Windows).
71 Exemplarul din M.12, o ceașcă cu gura arcuită și cu toarta așezată sub marginea decorată cu un șir de pastile, este considerat de către Ligia Bârzu drept o formă Aunjetitz importată sau imitată, iar piesa din M. 36, cu o siluetă asemănătoare, dar cu un decor tipic monteorean, drept o imitație de același fel (Ligia Bârzu, op. cit., p. 45, fig.7/3a-c; respectiv fig. 12/1a-b). Forma respectivă, mai ales gura oblică, nu este cunoscută în repertoriul Aunjetitz, cf. M. Bartelheim, Studien zur böhmischen Aunjetitzer Kultur - Chronologische und chorologische Untersuchungen, UPA 46, Bonn, 1998, I, p.15-19, II, pl. 38-39 (planșele tipologice pentru cești). Vezi și B. Zich,Studien zur regionalen und chronologischen Gliederung der nördlichen Aunjetitzer Kultur, Vorgeschichtliche Forschungen 20, Berlin-New York, 1996.
72 Ligia Bârzu, op. cit., p.44.
73 Ibidem, p.78, fig. 28/11.
74 Minodora Ursachi, op. cit., p.35.
75 Ibidem, p.35-41. Din păcate nu a fost publicat nici planul cimitirului și nici planurile individuale ale mormintelor, fotografiile publicate (fig. 4-15) neîntrunind calități satisfăcătoare.
76 În descrierea mormintelor sunt date orientările măsurate cu o busolă tip Bézard, gradată în 6400 miimi, dar autoarea dă cifre de genul: "SSE 27" sau "VNV 53,5" etc. în loc de cifra corectă 2700° sau 5350°. Miimile Bézard pot fi transformate în grade sexagesimale prin divizare cu 17.7777.
77 C. Buzdugan, op. cit., fără plan al cimitirului, fără planuri de morminte, fără catalog.!
78 E. Comșa, Thraco-Dacica 2, 1981, mormintele 9 (p.115-116, fig.11) și 10 (p.116, fig.12).
79 Acestor morminte cu "arme" le-a fost acordată o importanță aparte: "L'appariton, au cours du deuxieme horizon de sépultures, des tombes a incinération, ainsi que - pour la premiere fois - d'armes, prouve non seulement la distinction chronologique évidente entre les horizons I et II de Pietroasa Mică, mais aussi la participation des populations respectives aux événements qui ont contribué finalement a la disparition de la culture Monteoru"(A. Oancea, op. cit., p. 165). Poate ar fi fost bine ca autorul, atunci când a considerat cele două morminte de la Pietroasa Mică ca fiind de "războinici" să fi ținut cont și de alte înmormântări monteorene, cunoscute deja la vremea aceea, ale căror inventare cuprind arme în sensul propriu al cuvântului. Este cazul, de pildă, de M.1 de la Bonțești, cu un topor din piatră (G. Bichir, Materiale,5, 1959, p. 258), mormântul de la Gura Văii, de asemeni cu un topor din piatră (C. Buzdugan, C. Eminovici, Carpica,4, 197, p.114, fig.2/1), de M. 17 și 18 de la Poiana, cu un topor din piatră și 2 vârfuri de săgeată din silex, iar al doilea cu un topor din piatră, neterminat (Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, op. cit., p.154, fig.3; 9-10; 14, respectiv p. 154, fig. 12) și M. 9 din Cimitirul 3 de la Sărata Monteoru (E. Comșa, Thraco-Dacica 2, 1981, p.115-116, neilustrat). După 1981 au mai fost publicate M. 27 de la Coroteni, tot cu un topor din piatră (V. Bobi, StComVrancea 5-7, 1987, p. 21-22, fig. 6/2, cu planul mormântului și fig. 10/5), M. 144 din cimitirul 4 de la Sărata Monteoru (Ligia Bârzu, op. cit., p. 78, fig. 22/T.144, 2) și mormântul triplu de la Năeni-Zănoaga (I. Motzoi-Chicideanu, Monica Șandor-Chicideanu, op. cit., p. 22, fig.6; 8; 10/2a-e). Mormintele cu arme din epoca bronzului, nu numai din aria Monteoru, unde sunt ceva mai puține, exprimă rangul social al unora dintre bărbați, fără legătură cu cine știe ce evenimente dramatice.
80 Vezi supra nota 70.
81 Am păstrat doar împărțirea largă a inelelor de buclă în tipurile B și C (după Eugenia Zaharia), o tipologie mai strânsă fiind imposibil de făcut în mod corect.
82 Marilena Florescu, A. C. Florescu, Materiale 15 (Brașov), 1983, p. 117, fig. 1-2.
83 A. Oancea, CA 3, 1979, p. 39-42, cu o singură figură unde sunt ilustrate 3 cești și 5 cioburi; Idem, CA 4, 1981, p. 41-44, fără ilustrații.
84 Ibidem, p. 41; idem, Dacia N.S. 15, 1981, p.185. Pentru Rotbav, stațiune încă inedită, vezi și N. G. O. Boroffka, Die Wietenberg-Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa, UPA 19, Bonn, 1994, I, p.70, nr. 357, unde pentru așezarea din punctul "La Părăuț" se notează: "Ausgr. (A. Vulpe und M. Marcu), Siedl. Zahlreiche Gruben, von denen einige zur WK gehören. An einer Stelle Noua-K stratigraphisch über der WK, sonst sind die Schichten zerstört. Außerdem Costișa-K., Tei-K.. und Hallstattzeit". Săpăturile au fost menționate doar în cronicile din SCIVA sau Dacia.
85 Idem, CA 2, 1976, p. 205, fig. 7/6; 15/3; 17/1-3, 8. După 1975 , A. Oancea nu a mai participat la săpăturile de la Cârlomănești. Între 1979-1981 am participat personal la săpături alături de M. Babeș, și M. Constantinescu. Rezultatele ultimelor campanii sunt încă inedite.
86 Săpături inedite 1975, 1977, I. Chicideanu. Obiectivul principal al săpăturilor, trebuie precizat, l-a constituit atunci monumentul medieval târziu, în cadrul restaurării de către fosta DPCN.
87 I. Motzoi-Chicideanu, în B. Hänsel (Hrsg.), Handel, Tausch und Verkehr im bronz-e und früheisenzeitlichen Südosteuropa, PAS 11, 1995, p. 236, fig. 11/2.
88 În 1975 A. Oancea a efectuat un sondaj restrâns în așezare, op. cit., p.213. În 1981 am făcut, la rândul meu, o cercetare de suprafață culegând mai multe fragmente ceramice, între care și unele cu Besenstrich și doi omoplați crestați.
89 Ibidem, p. 219.
90 V. Teodorescu, Materiale 7, 1961, p. 637.
91 I. Motzoi-Chicideanu, Monica Șandor-Chicideanu, Cercetările arheologice de la Năeni - Campaniile 1982-1986, 1988-1993, 1995-1997, în Materiale și cercetări arheologice S.N., sub tipar. În nivelul superior de la Năeni-Zănoaga "Cetățuia 1" s-au descoperit 5 asemenea tipare, iar la Vârteșcoiu s-a găsit un fragment de tipar pentru un topor cu disc și spin (V. Bobi, comunicare la Ses.anuală a Muzeului de Istorie Buzău, Aprilie 1993) ceea ce contrazice "încetarea activității centrului metalurgic din aria Monteoru" ca urmare a expansiunii populației Petrișoru-Racovițeni (cf. A. Oancea, Dacia N .S. 25, 1981, p.181). Tiparele din nivelul superior de la Năeni au bune analogii în medii Sabatinovka, la Majaki sau Novo-Aleksandrovka, cf. V. Bo?karev, A. M. Leskov, Jung- und spätbronzezeitliche Gußformen im nördlichen Schwarzmeergebiet, PBF XIX.1, München, 1980, nr. 47, respectiv, nr. 74.
92 I. Motzoi-Chicideanu, Monica Șandor-Chicideanu, op. cit., p. 34, fig. 10/4.
93 A. Oancea, CA 4, 1981, p. 43 și nota 6.
94 A. Oancea, Dacia N.S. 25, 1981, p.185.
95 Ibidem, loc.cit. și nota 8. Adaug că prin localitatea "Fințești", tot acolo menționată, trebuie înțeles de fapt complexul Năeni-Zănoaga, Fințești fiind satul , de pe teritoriul comunei Năeni, cel mai apropiat de stațiune.
96 A. Oancea, op. cit., p.211. Rezultatele săpăturilor sunt însă inedite, A. Oancea deținând doar informații verbale de la autorul cercetărilor.
97 A.C. Florescu, CultCiviliz 9, 1991, p. 158, nr. 653/N,3. și fig. 207/6.
98 Ibidem, p. 158, nr. 652/O,4., și fig. 207/3. Pentru detalii privind înmormântările Noua de la Holboca vezi și E. Comșa, ThD 6, 1985, 1-2, p. 145-160.
99 Importanta stațiune de la Gârbovăț este în bună măsură, încă, inedită. Dispunem, totuși de o prezentare, chiar dacă succintă, la A. C. Florescu, op. cit., p. 69-73, cu multă ilustrație. Autorul subliniază prezența unor tipuri ceramice care prin formă și decor "indică o strânsă legătură genetică cu specificul ceramicii Monteoru". La fig. 93-A/10 este ilustrat un ciob cu Besenstrich.
100 Marilena Florescu, A. C. Florescu, Materiale 15, 1983, p. 118-123; idem, ArhMold 13, 1990, p. 65, fig. 22/9; 23/6; 26/5. Autorii trimit și la fig. 21/9, dar această figură are doar 8 (opt) vase ilustrate!
101 V. Bobi, StComVrancea 8-10, 1991, p. 45. Deși atât textul cât și ilustrația sunt cu totul precare, totuși unele materiale ceramice de la fig.13-15 pot fi apropiate de olăria descrisă de A. Oancea pentru stațiunea de la Petrișoru-Racovițeni. Adaug însă faptul că V. Bobi atribuie stațiunea fazei Monteoru IIb, subliniind și descoperirea unui vas de ofrandă.
102 V. Bobi, VranceaStCom 4, 1981, p. 52, fig. 19-21.
103 C. Buzdugan, op. cit.; Minodora Ursachi, op. cit.
104 Marilena Florescu, A. C. Florescu, op. cit.; A. C. Florescu, op. cit.
105 Marilena Florescu, A. C. Florescu, op. cit., p. 66-68.
106 Fac această precizare, întrucât, A. Oancea a inclus printre descoperirile "Monteoru III" și pe cea de la Pruteni, în Basarabia, chiar pe malul stâng al Prutului (Cf. A. Oancea, Dacia N.S. 25, 1981, p.170 ). Descoperirea de la Pruteni, deloc clară, nu aparține culturii Monteoru , așa cum se poate vedea din ceramica publicată (V.A. Dergaèev, Pamjatniki epohi bronzy, Kišinev, 1973, p. 58 și fig.15).
107 În același ultim nivel de la Năeni-Zănoaga "Cetățuia 1" s-au găsit și cioburi Tei, faza Fundenii-Doamnei, ceea ce corespunde foarte bine cu situația de la Otopeni, unde în nivelul Tei-Fundenii Doamnei s-au găsit omoplați crestați (cf. V. Leahu, Cultura Tei, f.a. [1966)] București, p. 65, fig. 7/3). Pentru periodizarea culturii Tei, vezi mai nou Idem, CA 9, 1992, p. 62-72.
108 I. Andrieșescu, Dacia 2, 1925, p.345-384.
109 Alexandrina D. Alexandrescu, InvArch, Roumanie, fasc.2, R 15-16, București, 1966.
110 Elena Isăcescu, ArhMold 5, 1967, p. 327-330.
111 A. Oancea, V. Drâmbocianu, SCIVA 26, 1975, 3, p. 395-400.
112 I. Motzoi-Chicideanu, D. Lichiardopol, în T. Soroceanu (Hrsg.), Bronzefunde aus Rumänien, PAS 11, 1995, p. 261-278.
113 Este vorba, mai întâi de un celt de tip Oinac, descoperit întâmplător cf.T. Soroceanu, Éva Lakó, în T. Soroceanu (Hrsg.), op. cit., PAS 10, Berlin, 1995, p.190, fig. 2/7, iar apoi de un ac de tip Ösennadel mit geknicktem Hals, găsit în ultimul nivel al locuirii din epoca bronzului cf. I. Motzoi-Chicideanu, în B. Hänsel (Hrsg.), Handel, tausch und Verkehr im bronze- und früheisenzeitlichen Südosteuropa, PAS 11, 1995, p.225, fig. 8/2.
114 Gh. Petrescu-Sava, I. Nestor, Revista de Preistore și Antichități Naționale 2-4, 1940, p.71-88.
115 A. Oancea, CA 2, 1976, p. 219.
116 E.N. Savva, op. cit., p.100-119 (capitolul destinat ceramicii). La fig. 49/2 este ilustrat un singur vas decorat cu măturica, un castron , tipul X după Sava, de la Taraclia. Tot pentru cultura Monogovalikovaja vezi și S.S. Berezanskaja, Iu.G. Kolosov, V.A. Kruc, V.V. Ostrošèenko, D.Ja. Telegin, N.N. Èerednièenko, Arheologija Ukrainskoj SSR, tom pervyj, Pervobytnaja arheologija, Kiev, 1985, p .451-458; S.S. Berezanskaja, V.V. Otrošèenko, N.N. Èerednièenko, I.N. Šarafutdinova, Kultury epohi bronzy na teritorii Ukrainy, Kiev, 1986, p. 5-43.
117 T. Kemenczei, Die spätbronzezeit Nordostungarns, Budapest, p. 16, 71. Este vorba de ceramica din cimitirele de la Nagybátony, Vizslás și Piliny, pl. 2/1-2; 14/22.
118 C. Kacsó, StCom Satu Mare 14, 1997, p.87, pl.8/7 - un fragment de pyraunos.
119 T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei. Cultura pretracică și tracică, București, 1978, pl. 48/5, 13.
120 C. Ivanciuc, Symposia Thracologica 8, 1990, p.116.
121 C. Kacsó, Dacia N.S., 19, 1975, p. 59.
122 Ibidem, pl. 46/5, 9; 53/2, 5.
123 E. Balaguri, Mora Ferenc MúzEv 6, 1969, p. 61-68, Fig. 2/16.
124 C. Kacsó, Dacia N. S. 19, 1975, p.59.
125 C. Kacsó, Revista Bistriței 7, 1993, p. 33, pl. 12/6, 20; 13/5, 12-14.
126 Idem, Dacia N. S. 19, 1975, p. 59, fig.9/1-4; 11/8;12/3-4;13/1; 14/2-4; 15/1-2.
127 Idem, Apulum 32, 1995, p. 84, pl. 1/1-10; 2/1-13; 3/1-8, 10-11; 4/1, 3, 7; 5/1.
128 C. Kacsó, ThD 11, 1990, 1-2, p.81, fig.5/1-4, 6-7; 6/1-7, 9-18; 7/3, 7, 8-11; 9/4-6.
129 Idem, Dacia N.S. 19, 1975, p.59.
130 Idem, Revista Bistriței 7, 1993, p. 30, pl. 4/4, 25; 5/17; 6/5-6; 8/4, 11; 9/3, 13; 10/2, 7; 11/1, 8, 11.
131 Idem, Dacia N.S. 19, 1975, p.59.
132 G. Marinescu, File de Istorie 5, 1988, p.23, fig.7/6.
133 N. G. O. Boroffka, Die Wietenberg-Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa, UPA 19, Bonn, 1994, I, p. 44, nr. 201, unde se menținează că, în afara ceramicii de tip Wietenberg, s-au mai descoperit cioburi cu Besenstrich sau decorate cu caneluri.
134 D. Popa, N. Boroffka, SCIVA 47, 1996, 1, p. 54, fig. 3/2-3.
135 Ibidem, p. 56 și informații N. Boroffka, căruia îi mulțumesc încă o dată.
136 H. Ciugudean, Cercetări privind epoca bronzului și prima epocă a fierului în Transilvania, Alba Iulia, 1997, p. 74, fig. 15/1.
137 Z. Székely, Zs. K. Székely, Materiale 13 (Oradea), 1979, p. 71-72; Z. Székely, Materiale 14 (Tulcea), 1980, p. 129, fig.4/1-4. Un ciob cu Besenstrich s-a descoperit și în M. 20 din cimitirul de la Turia, încadrat "într-o fază a bronzului târziu, care deocamdată este greu de stabilit", aparținând însă unei faze târzii a culturii Wietenberg. Cf. Zs. K. Székely, în Cercetări arheologice în aria nord-tracă I, București, 1995, pl. 9/5.
138 Anca Păunescu, Elena Rența, CultCiviliz 10, 1993, p, 194.
139 M. Irimia, A. Bardac, Pontica 28-29, 1995-1996, p.15, fig. 2/1-2.
140 Noțiunea de grup Govora a fost introdusă de către B. Hänsel, Beiträge zur regionalen und chronologischen Gliederung der älteren Hallstattzeit an der unteren Donau, BAM 16, Bonn, p. 57-61, prin aceasta înțelegând seria descoperirilor din zona deluroasă a Olteniei, atribuite inițial fazelor târzii ale așa numitei culturi Verbicioara (Cf. D. Berciu, Dacia N.S. 5, 1961, p. 158-161; idem, SCIVA 27, 1962, 2, p. 171-180; S. Morintz, Contribuții arheologice la istoria tracilor timpurii I. Epoca bronzului în spațiul carpato-balcanic, București, 1978, p. 61-70).
141 D. Berciu, P. Purcărescu, P. Roman, Materiale 7, 1961, p. 134, fig. 1/4.
142 D. Berciu, SCIVA 27, 1976, 2, p.175, fig.6/10 și celtul de la fig. 5/8.
143 Gh. Petre-Govora, O preistorie a nord-estului Olteniei, Râmnicu Vâlcea, 1995, p.54, fig. 1/4; 5/11 și, respectiv, p. 53, fig. 2/1; 3/6; 6/5, ultimul fiind un pyraunos. Vase de felul acesta sunt cunoscute din stațiuni Wietenberg târzii, cf. N. G. O. Boroffka, op.cit., p. 168, cu lista descoperirilor.
144 De fapt nu este vorba de ornamentarea vaselor, ci de un procedeu prin care vasele își măresc capacitatea de a primi sau ceda mai repede și mai multă energie calorică.
145 T. Kemenczei, op. cit., p. 71, pl. 136/21.
146 Ibidem. pl. 132/4, 11.
147 Ibidem, pl. 141/1.
148 Ibidem, pl. 130/18.
149 Ibidem, pl. 157/7-8.
150 Ibidem, pl. 132/14.
151 G.I. Smirnova, Kratkie Soobšèeni, 105, 1965, p.109-118; idem, SCIV, 25, 1974, 3, p. 359-380.
152 L.I. Krušel'nic'ka, Pam'jatki Gal'štatskogo periody v mežirièèi Visli, Dnistra i Prip'jati, Kiev, 1993, p. 38-115, fig. 53/3-4, 6; 54/7; 56/1; 58/12.
153 Idem, Vzemozv'jazki naselenija Prikarpatja i Volinj z plemenami shidnoj i Centrall'noj Evropi, Kiev, 1985, fig.15/1-4; idem, L.I. Krušel'nic'ka, Pam'jatki Gal'štatskogo peridy v mežirièèi Visli, Dnistra i Prip'jati, Kiev, 1993, fig.27/1-4, 6-7.
154 idem, Pam'jatki Gal'štatskogo peridy v mežirièèi Visli, Dnistra i Prip'jati, Kiev, 1993, fig.48/2.
155 Ibidem, fig.33/3-4.
156 I. Németi, SCIVA 41, 1990, 1, fig. 5/6,10; 7/9.
157 Ibidem, fig. 12/3.
158 Ibidem, fig.15/14.
159 Ibidem, fig. 19/11.
160 D. Popescu, Dacia 2, 1925, p.312, pl. I/1.
161 V. Boroneanț, ThD 5, 1984, 1-2, p. 159
162 T. Bader, Die Schwerter in Rumänien, PBF IV.8, Stuttgart, 1991, p. 92, nr. 188-189, p. 95, 206.
163 Ibidem, p. 89, nr.166
164 Ibidem, p. 87, nr.148.
165 Ibidem, p. 97, nr. 239. Pentru originea, cronologia și răspândirea spadelor Reutlingen în România vezi Ibidem, p. 99-100.
166 G. Crăciunescu, Drobeta 7, 1996, p.55-57 și fig. 1.
167 V. Marinoiu, Gh. Calotoiu, Olimpia Bratu, Litua 5, 1997, p. 50-54.
168 M. Rusu, Sargetia 4, 1966, p. 17-40 și harta de la fig.5. La vremea aceea autorul cunoștea doar piesele de la Drajna, Halânga, Logrești-Moșteni, Orodel, Ostrovu Mare, Poroina, Sacoți-Slătioara, Socu, Turnu Severin. Între timp acestora li s-au adăugat multe altele, dar nu este aici locul pentru o listă completă.
169 Contactele strânse între mediile Wietenberg și cele Monteoru au fost puse în evidență în repetate rânduri. Cf. A. Vulpe, Äxte und Beile in Rumänien I, PBF IX.2, München, 1970, p. 42-44, 47-48, pentru raportul dintre topoarele de tip Pădureni și cele de tip Monteoru; Marilena Florescu, Danubius 5, 1971, p. 37-73; N. G. O. Boroffka, op. cit., p.285-288; I. Motzoi-Chicideanu, op. cit., p. 225-237.
170 B. Hänsel, op. cit., p. 97. Trebuie avut însă în vedere că este posibil ca unele materiale de acest fel să fi pătruns de-a lungul văii Dunării, după cum pare să o dovedească măcar vasul "depozitului" de la Dridu, cu foarte bune analogii în mediul Cruceni-Belegiš II, cf. Viorica Enăchiuc, în T. Soroceanu (Hrsg.), Bronzefunde aus Rumänien, PAS 10, Berlin, 1995, p. 295 (Nachtrag der Redaktion) și fig.15.
171 O simplă mențiune la Eugenia Zaharia, Studii și cercetări de istorie buzoiană,1973, p. 7.
172 A. Oancea, CA 2, 1976, p. 191.
173 Marilena Florescu, A. C. Florescu, op. cit., p. 121, fig. 8/1-7.
174 A. László, Începuturile epocii fierului la est de Carpați, București, 1994, p. 128.
175 Bln-3065 Sărata Monteoru, nivel Ic3: 3690?60 BP, 2200-2020 B.C. [62.2%], 2000-1970 B.C. [06.0%], 2290-1920 B.C. [95.4%]; Bln-4619 Sărata Monteoru, areal 2 (1949), nivel Ic2: 3919?48, 2560-2540 B.C. [02.2%], 2500-2340 B.C. [66.0%], 2580-2530 B.C. [09.6%], 2510-2280 B.C. [85.8%]. Inf. N. Boroffka, căruia îi mulțumesc încă o dată. Ambele date au fost calibrate cu OxCal v3.0d. Se poate observa că cele două date sunt contradictorii, în sensul că niv.Ic2 apare ca mai vechi decât niv.Ic3! Poate că unii, văzând această contradicție, să se îndoiască de utilitatea datărilor radiometrice. Cred însă că rezervele trebuiesc exprimate mai de grabă asupra modului de prelevare și de păstrare al probelor.
176 Din punct de vedere statistic sunt de preferat calibrările în domeniul 2 sigma, care însă dau un interval de timp mai lung. Am utilizat calibrările cu 1 sigma, căci majoritatea datelor 14C sunt utilizate astfel.
177 Prima atenționare în acest sens la D. Popa, N. Boroffka, op. cit., p. 56.
178 A. Vulpe, în Jahresbericht des Institut für Vorgeschichte der Universität Frankfurt a.M., 1977, p. 105-111; vezi și Idem, în Festschrift für H. Müller-Karpe zum 70.Geburstag, 1995, p. 43-62, unde autorul își revizuiește părerile, în special în ceea ce privește data tezaurului de la Perșinari, pe care acum îl plasează anterior așa numitei Schachtgräberzeit; T. Bader, în Orientalisch-ägäische Einflüße in der europäischen Bronzezeit, Bonn, 1990, p. 181-205, care tratează problema relațiilor cu civilizația miceniană pentru întregul bronz românesc; Eugenia Zaharia, Dacia N. S. 37, 1993, p. 24, unde sunt menționate, pe scurt, anticipând publicarea in extenso a Cimitirului 2 de la Sărata Monteoru, ca argumente pentru relația Monteoru Ia cu mormintele-puț de la Micene, psaliile, piesele din colți de mistreț pentru coif, plăcuțele din os pentru centură, perlele din chihlimbar și din pastă sticloasă, ca și decorul cu motive circulare și spiralice. Pentru psalii vezi, recent, N. Boroffka, Eurasia Antiqua 4, 1998, p. 81-135, care rediscută problema pe un spațiu larg și cu toată literatura mai veche. În ceea ce privește colții de mistreț reamintesc faptul că aceștia sunt caracteristici inventarelor funerare Nitra (de pildă la Bran?, cf. J. Vladár, Pohrebiská zo staršej doby bronzovej v Branè, Bratislava, 1973) sau Mierzanowice (bunăoară în cimitirul de la Iwanowice-Babia Góra, plasat între 2050-1600 a. Chr., cf. S. Kadrow, A. și J. Machnik, Iwanowice stanowisko Babia Góra. II. Cmentarzysko z wczesnego okresu epoki brazu, Kraków, 1992), în ambele cazuri asociați cu perle din pastă sticloasă. Pentru apariția timpurie și semnificația colților de mistreț în inventarele funerare vezi și Margarita Primas, Velika Gruda I. Hügelgräber des frühen 3. Jahrtausends v. Chr. im Adriagebiet - Velika Gruda, mala Gruda und ihr Kontext, UPA 32, Bonn, 1996, p. 114-116. Foarte probabil un coif din colți de mistreț a fost descoperit în M. 7, de incinerație, din cimitirul de la Skopje-Klu?ka-Hipodrom, dar datat în sec. 12-11 a. Chr. , cf. D. Mitrevski, Zbornik N.S.1, (Skopje) 1995, p. 68-69, Fig. 9-12. Pentru perlele din pastă sticloasă foarte folositor este studiul recent al lui J. Bátora, în B. Hänsel (Hrsg.), Handel, Tausch und Verkehr im bronze- und früheisenzeitlichen Südosteuropa, PAS 11, München-Berlin, 1995, p. 187-196, care demonstrează producția acestora în centrul Europei și difuziunea lor într-o vreme anterioară mormintelor-puț, cum se poate vedea foarte bine și din datările cu 14C pentru M. 52 (GrN-7477 3650±50 BP, 2140-2070 B.C. [31.0%], 2050-1960 B.C. [37.2%], 2190-2160 B.C. [03.4%], 2150-1890%[92.0%]), M. 227 (GrN-14180 365035 BP,± 2190-2070 B.C.[34.1%], 2050-1970 B.C. [34.1%], 2140-1930 B.C. [95.4%]) și M. 237 (GrN-14181, 3595±35 BP, 2030-1900 B.C. [68.2%], 2120-2080 B.C. [04.5%], 2040-1880 B.C. [90.9%]) de la Mokrin, toate cu perle din pastă sticloasă în inventare, cf. M. Giri?, Mokrin Nekropola ranog bronzano doba, Washington-Kikinda-Beograd, 1971, p. 66, pl. 17/3; p. 144, pl. 59/2; respectiv, p. 150, pl. 62/2, pentru inventare și Sabine Gerloff, PZ 68, 1993, 1, p. 94, pentru datele Radiocarbon, dar cu calibrări făcute cu programul, mai vechi, Calib. v2.0. Pentru decorul "mikenoid" cu cercuri și spirale, vezi B. Kull, PZ 64, 1989, 1, p. 65-72, care arată că piese din os cu astfel de decor, descoperite în Anatolia, se datează anterior mormintelor-puț.
179 I. Nestor, în Istoria României, vol. I, 1960, p.130. Nu trebuie uitată influența pe care a avut-o lucrarea lui Rolf Hachmann, Die frühe Bronzezeit im westlichen Ostseegebiet und ihre mittel- und südösteuropäische Beziehungen, Hamburg, 1957, care a consolidat acest model teoretic de mai veche origine.
180 A. Vulpe, Mitteilungen der berliner Gesellschaft für Anthropologie-Ethnologie und Urgeschichte, 8, 1987, p.77, nota 11.


Back to Top

[Back to Top]   [Back to content]   [Home]

The contents of this site - text, images, and data - are intended for personal information only.   Written permission from APAR is required for the publication of any material.  Any use of this material should credit the Asociația Profesională a Arheologilor din România.
For additional details, send an e-mail to Asociația Profesională a Arheologilor din România
Copyright © 2000 Asociația Profesională a Arheologilor din România    
Last modified: December 2, 2000