| ARCHAEOLOGICAL PROFESSIONAL ASSOCIATION - ROMANIA | |||||
| ROMANIAN JOURNAL OF ARCHAEOLOGY | |||||
|
| |||||
| |||||
|
|
|
Discuția asupra fibulelor traco-getice este veche și controversată în literatura de specialitate română și bulgară. D. Berciu, în special, a fost partizanul unei cronologii "lungi", care scădea calitatea de indicator cronologic ferm pentru aceste piese. Părerile reprezentanților celor două școli arheologice erau relativ contradictorii1-5. Aceste discrepanțe se datorează, însă, în bună măsură și faptului că între nordul și sudul Dunării cronologia propriu-zisă a pieselor în discuție este destul de diferită. Se poate observa, în linii mari, că majoritatea pieselor la nord de Dunăre sunt, de regulă, mai recente decât cele de la sud de fluviu. În prezent numărul fibulelor traco-getice se situează între 450 și 500* de exemplare (poate mai mult chiar), provenind din mai mult de 115 descoperiri. În fiecare an în urma cercetărilor de teren se înregistrează noi exemplare. Din nefericire, mare parte din contextele de descoperire ale fibulelor traco-getice sunt necunoscute, nesigure sau irelevante din punct de vedere cronologic. În cele mai fericite ocazii, totuși, există asocieri între exemplare de fibule traco-getice și ceramică grecească sau alte materiale care oferă elemente de datare fiabile. Astfel de situații se întâlnesc, între altele, în mai multe din complexele funerare din cimitirul de la Zimnicea. Informațiile acestea au fost bine documentate de A. D. Alexandrescu, care a diversificat tipologia propusă de Berciu și a restrâns cronologia fibulelor traco-getice6-8. Cu toate aceste progrese printre specialiștii epocii getice se păstrează o anumită neîncredere în ceea ce privește valoarea cronologică a acestei fosile directoare. După părerile cele mai răspândite în literatură fibulele traco-getice sunt derivate din binecunoscutul tip Certosa11, în ciuda faptului că anumite elemente, uneori de detaliu, le deosebesc suficient de limpede. Astfel la fibulele de tip Certosa se remarcă secțiunea în formă de "T" prin port-agrafă, masivitatea arcului cu aspect oval, semicircular, conic, etc. în secțiune, resortul cu, cel mai adesea, cel puțin două spire, alteori chiar bilateral, plurispiralic și coardă în poziție inferioară. Pe de altă parte dezvoltarea cronologică a fibulelor de tip Certosa este îndelungă, începând din sec. VI și până către mijlocul sec. III a. Chr, fiind parțial contemporane cu exemplarele traco-getice. Aria de răspândire a celor două tipuri, chiar și la o privire rapidă, nu se suprapune, "granița" de demarcație între cele două tipuri găsindu-se undeva în bazinele Tisei și Moravei12-14. Din motivele expuse derivarea tipului traco-getic din tipul Certosa este greu de susținut. După o altă părere, fibulele traco-getice ar putea proveni din fibulele cu arc înalt (Bügelfibel) și cu port-agrafă drepungiulară. Unele dintre acestea au o port-agrafă extrem de redusă (de pildă un exemplar de la Olynth), fapt ce ar putea fi un indiciu pentru o posibilă linie de descendență. Alte argumente, din păcate nu există15-16. În ultimă instanță, însă, problema filogeniei fibulelor traco-getice poate fi socotită a nu fi de o importanță majoră. Dezbaterile care au avut loc pe această temă au fost, de fapt, destinate, în lipsa unor indicii destul de clare referitoare la contextele de descoperire, încercării de a stabili pentru această categorie de obiecte o cronologie legată de tipul Certosa. Numărul important de piese de tip traco-getic repertoriate în momentul de față permite deplasarea centrului discuției asupra condițiilor de descoperire și asupra combinărilor constatate în cadrul acestora. În limitele acestei contribuții, fibule traco-getice, atunci când tipul s-a constituit pe deplin, sunt socotite acelea care prezintă următoarele trăsături generale: resort intern cu o singură spiră, arc înalt, în special subțire cu secțiune rotundă, port-agrafă în formă de bărcuță și picior vertical. Dintre aceste caracteristici resotul și port-agrafa au rămas neschimbate până la dispariția tipului. În schimb, arcul și piciorul au căpătat de-a lungul timpului diferite forme care îngăduie urmărirea unei evoluții morfologice, suport pentru o posibilă cronologie mai strânsă. Elementul cel mai important pentru considerarea evoluției cronologice a fibulelor traco-getice pare a fi forma arcului. Acesta evoluează de la secțiunea rotundă, cu un diametru mic, ca o sârmă subțire la secțiuni de dimensiuni mai mari de formă elipsoidală, poligonală, uneori hexagonală sau chiar octogonală. În linii mari piciorul pieselor traco-getice poate fi diferențiat în trei variante: 1. Vertical cu buton (rareori fără) terminal; 2. Vertical cu extremitatea în formă de con sau piramidă; 3. În formă de "S" cu buton terminal sau cu extremitatea spiraliformă17. Această diferențiere apare la destul de scurtă vreme după constituirea tipului și continuă aproximativ până la dispariția tipului. Poate fi observată, totuși, o caracteristică schimbătoare, anume îngroșarea piciorului și a conului sau butonului cu care se termină. Aria de răspândire a fibulelor traco-getice este impresionantă (fig. 7-8). Poate fi deosebită o zonă centrală (întregul teritoriu al Bulgariei, precum și partea extracarpatică a României, inclusiv Dobrogea), unde frecvența descoperirilor este mai mare, de zonele periferice (nordul Greciei, Iugoslavia centrală și sudică, bazinul Transilvaniei și Basarabia) în care numărul fibulelor traco-getice este mult mai redus. Cu toate acestea cele mai vechi fibule care pot fi atribuite tipului traco-getic apar într-o zonă periferică, anume în Peninsula Chalcidică. La Olynth, atât în așezare, cât și în necropole au fost descoperite aproximativ zece fibule care pot fi datate în a doua jumătate a sec. V și în prima jumătate a sec. IV a. Chr.18-19 Unele dintre ele au aspect arhaic, caracterizate prin distanța mare dintre arc și picior. Cel puțin un exemplar este identic cu exemplarele de la Duvanlij-Muovica-Moghila, datate la rândul lor către mijlocul sec. V a. Chr.20-22 De atunci și până către sfârșitul sec. IV zona centrală s-a aflat pe teritoriul Bulgariei de astăzi, unde, din cele 51 de descoperiri luate în calcul, 40 dintre ele aparțin acestui orizont cronologic, iar din numai 9 provin piese care pot fi atribuite primei jumătăți a sec. III a. Chr. (fig. 7 - 8) Zonei centrale de referință i se poate adăuga cu siguranță Dobrogea și cu o anumită reținere o parte din ținuturile nord-dunărene, care corespunde cu deosebire Câmpiei Române23. De pe teritoriul românesc, din 47 de descoperiri conținând fibule traco-getice, 31 pot fi situate în sec. 3 a. Chr. În Moldova, cu excepția a cinci fibule de la Poiana, alte exemplare nu pot fi atribuite sec. IV24. O situație similară se întâlnește și în Basarabia. O singură piesă de la Hansca25 poate fi încadrată în rândul celor timpurii. Totodată, câteva piese traco-getice au pătruns în decursul sec. III a. Chr. În Banat și Transilvania26. Si aici, un singur exemplar de la Odorheiul Secuiesc pare să aparțină sec. IV a. Chr.27 Prezența slabă a pieselor traco-getice la nord și vest de Carpați ar putea fi explicată prin pătrunderea puternică pe aceste meleaguri a fibulelor de schemă Latene timpuriu și mijlociu. Aspectul piciorului reprezintă criteriul morfologic de bază pentru departajarea tipologică a fibulelor traco-getice în trei grupe principale. Există și piese care prezintă trăsături mai mult sau mai puțin singulare. Criteriul cel mai sensibil, însă, la evoluția cronologică a fibulelor traco-getice îl constituie aspectul arcului. În funcție de caracteristicile acestuia pot fi departajate diferite variante în cadrul celor trei grupe. În general se considera că în dezvoltarea grupelor principale apar diferențieri sesizabile privind morfologia arcului. Tendința de ansamblu se reflectă prin creșterea dimensiunilor pieselor și a masivității arcului. În același timp apare și tehnica fațetării arcului. Considerând din punct de vedere tehnic este vorba de trecerea de la realizarea fibulelor din sârmă la turnarea în tipare. Sunt cunoscute mai multe piese semifinite, fie rebuturi, fie încă nedesăvârșite28. În cele ce urmează, tipologia propusă pentru fibulele traco-getice va fi prezentată schematic, din pricina limitelor de spațiu. Bineînțeles în propunerile de încadrare cronologică s-a ținut seama în primul rând de contextele de descoperire, dar și de expresivitatea combinlrilor dintre diferitele variante de fibule traco-getice. Subvarianta I a (fig. 1/1-6; fig. 9; fig. 14) acoperă în linii mari un orizont cronologic cuprins între mijlocul sec. V zi prima jumătate a sec. IV a. Chr.29-30 Subvarianta I b1 (fig. 1/7-21; fig. 2/1-14; fig. 9; fig. 14) grupează fibulele care se plasează în jurul mijlocului sau celei de-a doua jumătăți a sec. IV a. Chr., fie, poate, uneori chiar la începutul sec. III a. Chr.31-32 (fig. 12-13). Exemplarele acestei subvariante se asociază cu cele ale subvariantelor I c, II a și III a1, care sprijină încadrarea cronologică33-36. Exemplarele acestei subvariante par să se fi bucurat circa 50 de ani de o mare popularitate. Subvarianta I b2, caracterizată prin piciorul supradimensionat, depășind în înălțime arcul (fig. 2/15-18; fig. 3/1; fig. 9; fig. 14), ar putea fi plasate în timp într-o perioadă similară subvariantei amintite mai înainte39-40, din care, foarte probabil a evoluat. Subvarianta I c continuă dezvoltarea primei grupe principale și se situează, probabil, la cumpăna veacurilor IV - III a. Chr. (fig. 3/2-7; fig. 9; fig. 14) Situația combinărilor (fig. 13) între diferitele variante (anume cu de fibule traco-getice III b, III c, III d) înclină mai mult pentru prima jumătate a sec. III a. Chr. Subvarianta I d reprezintă sfârșitul evoluției primei grupe principale (fig. 3/8; fig. 9; fig. 14). E cunoscută doar prin două exemplare de la Poiana care sunt. probabil, contemporane (fig. 12) cu exemplarele subvariantei III c47 în prima jumătate și către mijlocul sec. III a. Chr. Alte exemplare au fost descoperite la Zimnicea și Bîzdîna-Calopăr48-49. A doua grupă principală grupează fibule cu piciorul îngroșat de jos în sus (fig. 3/12; fig. 4/1-12; fig. 14). Primele exemplare ale acesteia par să fi fost în folosință imediat după mijlocul sec. IV. Producerea unor astfel de piese își va fi atins momentul culminant în a doua jumătate a sec. IV a. Chr., împuținându-se la trecerea spre veacul următor, pentru ca la începutul sec. III să persiste doar exemplare izolate50. Exemplarele grupei a doua principale au o preferință limpede pentru Bulgaria central-nord-vestică51. Un număr redus de fibule s-au răspândit spre vest, până în Banat52. Către nord-est, afară de Zimnicea, poate fi citată o singură descoperire, cea de la Poiana53, iar la Apollonia este pomenit un exemplar, din păcate neilustrat54. Din cadrul grupei a doua, subvarianta II a este de departe cea mai bogată55 și se concentrează aproape fără excepție la sud de Dunăre (fig. 3/12-29; fig. 10; fig. 14), cu precădere între râurile Ogosta și Iantra. Concentrarea maximă este atinsă în bazinul Iskerului. Datarea exemplarelor subvariantei, pe baza contextelor de descoperire, este acceptabilă pentru cea de-a doua jumătate a sec. IV a. Chr.56 Asocierile cu subvariantele I a, I b1, I c, III a1, III a2, la Zimnicea și cu III c și III d, vorbesc despre aceeași perioadă. Subvarianta II b e reprezentat printr-un număr mult mai mic de exemplare57 (fig. 3/30; fig. 4/1-7; fig. 10; fig. 14) și derivă din subvarianta amintită anterior. Datarea exemplarelor din subvarianta II b este susținută de indicii destul de puține, fiind, totuși, posibilă în cadrul sec. al III a. Chr., eventual în prima jumătate a acestuia58-59. Subvarianta II c numără de asemenea un număr mic de exemplare. Observații directe de natură cronologică nu se pot face, dar ea este, probabil, judecând pe criterii morfologice, punctul terminus al celei de-a doua grupe principale. La Vinogradetz un exemplar II c se asociază cu unul II b62-67. Cea treia grupă principală, care are ca trăsătură distinctivă piciorul în formă de "S", indiferent dacă acesta se termină printr-un buton sau o scurtă spirală, dovedește atât o întindere mare în spațiu, cât și în timp (fig. 4/13-24; fig. 5/1-23; fig. 6/1-18; fig. 11; fig. 14). Deși exemplarele grupei a treia principale sunt răspândite în întreaga Bulgarie, în Iugoslavia central-sudică, totuși frecvența lor cea mai însemnată se constată la nord de Dunăre, unde ating Moldova centrală și Basarabia. Din punct de vedere cronologic exemplarele grupei se plasează din a doua jumătate a sec. IV până în prima jumătate a sec. III a. Chr., răstimp în care frecvența descoperirilor se deplasează de la sud către nord68. Subvarinta III a cuprinde cele mai timpurii piese, care probabil, se situează în jurul sau imediat după mijlocul sec. IV a. Chr. S-ar putea deosebi două subvariante: exemplarele cu arc mai subțire, III a1, (fig. 4/13; fig. 11-14) sunt databile în cea de-a doua jumătate a sec. IV a. Chr.69, pe când exemplarele cu arc mai îngroșat, III a2 (fig. 4/24; fig. 5/1-10; fig. 11-14), sunt prezente mai cu seamă la începutul sec. III a. Chr., fapt sprijinit de contextul descoperirilor și situația combinărilor70. Subvarinta III b cuprinde fibule care aproape toate provin din cimitirul getic de la Zimnicea (fig. 5/11-14; fig. 14). În funcție de asocieri și combinări ele par să aparțină primei jumătăți a sec. III a. Chr și, împreună cu alte subvariante ale aceleiași grupe principale, ar putea marca sfârșitul dezvoltării morfologice și cronologice ale fibulelor traco-getice (fig. 13)71. O răspândire considerabilă cunoaște subvarianta III c, care este în mod deosebit "fosila directoare" pentru orizontul târziu al dezvoltării fibulelor traco-getice. Astfel de exemplare apar sporadic în Bulgaria72 și numai o dată în Iugoslavia73. Ele se întâlnesc cu precădere în exteriorul Carpaților. Bine reprezentate sunt și între Prut și Nistru. În ansamblu, este limpede concentrarea lor în spațiul getic (fig. 5/15-23; fig. 6/1-15; fig. 11; fig. 13-14). Pe baza expresivității complexelor închise, se poate aprecia plasarea în timp către mijlocul sec. III a. Chr. Acest lucru este cu deosebire clar în necropola de la Zimnicea. Deși la Bunești lipsesc complexele închise, prezența fibulelor latene-iene de schemă B2 oferă indicii importante, în timp ce între piesele de schemă Latene C1 se înregistrează doar două exemplare74. Subvarianta III d grupează numai câteva exemplare care se plasează în prima jumătate a sec. III, fapt ce pare confirmat clar de combinările puternice cu subvarintele pomenite anterior75-76. O chestiune îndelung discutată este aceea a dispariției fibulelor traco-getice. Singura piesă găsită într-un context vădit mai târziu a complicat problema77. Este momentul să fie amintit că, atunci când s-au înregistrat fibule traco-getice în contexte mai târzii, acele descoperiri conțineau și niveluri de locuire mai timpurii. În decursul sec. III a. Chr., treptat sau mai brusc, fibulele traco-getice și-au pierdut locul în fața celor de schemă Latene, așa cum s-a întâmplat și cu tipul Certosa, în aria sa mai vestică de răspândire. Interesant este oricum faptul că până acum în niciun complex închis asigurat nu există o asociere între o fibulă traco-getică și una de schemă Latene. O posibilă excepție ar fi la Zimnicea în mormântul C216, unde, un arc de fibulă Latene B2 (dacă nu cumva deformat secundar) s-a aflat împreună cu o piesă traco-getică78. Tot la Zimnicea s-a întâlnit o asociere între un exemplar traco-getic și o fibulă Latene "hibridă"79. Aceste din urmă exemplare, deși cu frecvență sporadică, acoperă în linii mari aria de difuziune a fibulelor traco-getice (din sud-vestul Iugoslaviei până în nordul Mării Negre) sunt considerate a fi o mărturie a îmbinării tradiției pieselor traco-getice cu influența schemei Latene. Ele sunt puse în legătură cu expansiunea celtică de la sfârșitul primului sfert al sec. III a. Chr. Ar fi de prisos să mai fie subliniată încă odată importanța deosebită a cronologiei fibulelor traco-getice. Cu reținerile de rigoare, ar putea fi întrevăzute două etape de producere a fibulelor traco-getice, prima în preajma și în a doua jumătate a sec. IV a. Chr., iar cea de-a doua în prima jumătate și către mijlocul sec. III a. Chr., pentru ca apoi să fie înlocuite de fibulele de schemă Latene. Este, totuși, posibil ca unele exemplare traco-getice să fi fost utilizate până spre sfârșitul sec. III a. Chr. Aceasta nu schimbă, însă, cronologia generală a acestor piese de port. În schimb, nu există motive pentru a socoti că fibulele traco-getice au persistat până în sec. II a. Chr. Argumentele încetării producției de fibule traco-getice către mijlocul sec. III a. Chr. provin atât din conjunctura generală istorică - anume sporirea influenței vestice în Europa Centrală a acelor vremuri - dar și din urmărirea situațiilor arheologice din descoperiri. Interesant este și faptul că nicăieri nu s-a întâlnit o asociere sigură (vezi mai sus) între exemplare traco-getice și cele de schemă Latene. Din această pricină pare că ar fi vorba de o "intoleranță" între cele două categorii de fibule sau cel puțin o foarte scurtă contemporaneitate. | |||||
|
|
[Back to Top]